școală privată din Londra, David Game College, face un pas îndrăzneț în viitorul educației. În septembrie, aceasta va deschide prima clasă din Regatul Unit în care inteligența artificială (AI) va prelua rolul profesorilor umani, notează Mediafax
20 de elevi vor fi pionierii acestui experiment.
Ei vor învăța folosind o combinație de platforme AI pe calculatoare și căști de realitate virtuală. Costul anual este de aproximativ 27.000 de lire sterline per elev.
John Dalton, co-directorul școlii, susține că AI poate oferi o precizie și o acuratețe greu de atins de profesorii umani. „Cred că este foarte dificil să atingem nivelul de precizie și acuratețe [al IA] și, de asemenea, acea evaluare continuă”, afirmă el.
Elevii par entuziasmați de această nouă abordare. Joseph, un elev care a testat sistemul, apreciază capacitatea AI de a identifica și adresa punctele slabe ale fiecărui student, ceva ce un profesor uman, cu mulți elevi, ar putea să nu reușească întotdeauna.
umană.
Trei „antrenori de învățare” vor fi prezenți pentru a monitoriza comportamentul elevilor și pentru a oferi sprijin. Ei vor preda și materii pe care AI încă nu le poate aborda eficient, cum ar fi arta și educația sexuală.
Deși inovatoare, abordarea nu este lipsită de controverse. Chris McGovern, un director de școală pensionat și fost consilier guvernamental, avertizează că, deși AI are un rol în educație, această implementare ar putea merge prea departe.
