Un atac ucrainean cu drone a fost semnalat, duminică noaptea, asupra unei baze aeriene de lângă Moscova. Despre unitatea respectivă se știe doar că găzduiește aeronave destinate unor misiuni speciale. Nu este clar dacă dronele ucrainene au reușit să-și lovească țintele, dar rușii susțin (ca de fiecare dată) că antiaeriana lor a reușit să le doboare pe toate.

După câteva zile în care au oscilat între batjocură și panică față de acțiunea ucraineană în Kursk, bloggerii militari ruși, singurii care oferă informații referitoare la mișcarea trupelor ucrainene pe teritoriul Rusiei, susțin că “situația este în curs de stabilizare”, chiar dacă autoritățile ruse au recunoscut oficial că ucrainenii au înaintat circa 30 de km în interiorul Federației. Moscova a confirmat de asemenea acțiunea unor grupuri de “recunoaștere în forță” ucrainene în districtul Belovsky, aproape de regiunea Belgorod, dar nu este clar dacă acestea au rămas în zonă sau s-au retras.

 

Ucrainenii au publicat imagini care arată zeci de prizonieri ruși, dar nu este clar dacă acestea sunt din primele zile ale atacului ucrainean în Rusia, sau este vorba de forțe trimise în grabă spre Kursk de comandamentul rus.

O evacuare pe scară largă a fost dispusă atât în regiunea Kursk, dar și în zonele de frontieră din regiunile ruse Briansk și Belgorod. De asemenea, rușii sapă tranșee în jurul centralei nucleare Kursk, aflată la circa 50 km (NE) de zona operațională a ucrainenilor.

ISW observă că operațiunea Ucrainei în regiunea Kursk a inversat cel puțin temporar inițiativa, deținută de Rusia din noiembrie 2023. Comandamentul militar rus a fost forțat să redistribuie forțe, dar nici până acum acestea nu au reușit să desfășoare operațiuni active împotriva ucrainenilor ci par a organiza mai degrabă o defensivă. Asta pentru că Rusia a considerat până acum frontiera de stat cu Ucraina ca fiind o porțiune de “front în adormire”, atâta timp cât ucrainenilor nu li s-a permis să atace teritoriul rus. Schimbarea situației poate avea implicații semnificative asupra celorlalte fronturi, Rusia fiind acum nevoită să regândească dispunerea forțelor pe un front care avea oricum peste o mie de kilometri. De altfel, atât ISW cât și comentatorii militari ucraineni au remarcat o reducere a acțiunilor ofensive ruse de pe Frontul de Est și din Donbas, în ultimele zile.

În plus, acțiunea Ucrainei a adus optimism și în cancelariile occidentale. Potrivit șefului Comisiei de Apărare din parlamentul german, Markus Faber (FDP, aflat în coaliția de guvernare), “ofensiva ucraineană din regiunea Kursk a Federației Ruse merge mai bine decât era de așteptat, iar acesta este un motiv pentru a vorbi despre creșterea numărului de tancuri germane Leopard 2 pentru Armata Ucraineană”, a scris Faber pe X.

Duminică seara, un incendiu a izbucnit la turnul de răcire al Centralei Nucleare Zaporijie, aflat însă la circa un kilometru de zona reactoarelor. Nu s-au detectat emisii de radiații. Rușii au susținut că ucrainenii ar fi atacat cu drone, iar ucrainenii au spus că, cel mai probabil, rușii au dat foc la roți de mașină în interiorul sau la baza turnului.

sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *