– Federația Română de Lupte

UPDATE: Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a afirmat, sâmbătă, că sportivei Cătălina Axente, care a suferit un traumatism la coloana cervicală în optimile de finală ale categoriei 76 de kg de la JO 2024, i s-au făcut primele teste medicale şi că semnele motrice erau în parametri, nervii funcţionând, transmite Agerpres.

„Se întâmplă în sportul nostru şi astfel de incidente. Am stat să mă asigur că nu este foarte grav. În primă fază nu are nicio fractură la coloană, i s-au făcut primele teste şi semnele motrice sunt OK. Nervii funcţionează. A plecat la spital pentru investigaţii, este toată echipa medicală de la COSR cu Cătălina, aşa că nu ne facem griji. Domnii doctori sunt acolo şi asistă la toate investigaţiile. Ea acuză o durere foarte mare în spate la omoplatul drept şi când respiră se propagă durerea în sus spre cervicală. Va fi bine, staţi liniştiţi, Cătălina este puternică şi va fi bine”, a declarat Pîrcălabu.

 

 

În repriza a doua a întâlnirii, cele două sportive s-au tatonat minute bune, iar pe final Blades a reușit un tur și Cătălina s-a lovit cu capul de saltea rămânând întinsă.

Medicii au urcat de urgență și i-au imobilizat gâtul cu un guler. Sportiva noastră a fost conștientă, dar a părăsit salteaua pe targă. „Are un traumatism la cervicală, dar îşi mişcă degetele, picioarele… Mergem la spital”, a declarat medicul Dan Tănase, conform COSR. Conform protocolului medical, Axente, suspectă de traumatism cervical, a fost dusă la salvare și transportată la spital.

Baldes s-a calificat în sferturi, după 11-0.
sursă: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *