România și Slovacia au terminat la egalitate, 1-1, după ce slovacii au condus cu 1-0. Au înscris Ondrej Duda, în minutul 24, respectiv Răzvan Marin din penalty, în minutul 37. În celălalt meci, Ucraina și Belgia au terminat și ele la egalitate, 0-0.
În urma acestor rezultate, toate cele patru echipe au acumulat câte patru puncte. România a câștigat grupa datorită golaverajului. Belgia s-a clasat pe al doilea loc, iar Slovacia pe locul trei. Ucraina părăsește competiția deși are mai multe puncte decât alte echipe de pe locul trei, din alte grupe. România va juca împotriva echipei de pe locul trei din grupa C (Slovenia) sau D (Olanda).
Rezumatul meciului. A doua repriză:
Slovacii au început mai bine a doua repriză și și-au creat două șanse de a înscrie în primele minute de după reluarea jocului. România a echilibrat jocul și a avut, de asemenea, două ocazii importante de a marca, în decurs de un minut. Răzvan Marin a șutat periculos din marginea careului, portarul Dubravka a respins, ulterior mingea a ajuns la Denis Drăguș care a șutat puțin pe lângă vinclu.
După doar două minute, interval în care a început să plouă torențial, slovacii au avut o mare ocazie de a înscrie. Niță a scos cu piciorul un șut pe jos expediat din marginea careului. În minutul 65, Slovacia a avut din nou o ocazie de a înscrie, dar mingea a trecut puțin pe lângă bara porții apărate de Niță.
Prima repriză:
Meciul dintre România și Slovacia a început într-o notă de echilibru. În minutul 10, România a avut o mare șansă de a înscrie. Andrei Rațiu a șutat din colțul careul, portarul slovac Dubravka a respins, mingea a ajuns la Ianis Hagi care a șutat mult peste poartă.
Slovacii au deschis scorul prin Ondrej Duda, în minutul 24, după o lovitură cu capul din mijlocul careului. România a egalat dintr-un penalty acordat după intervenția VAR, pentru un fault la marginea careului asupra lui Ianis Hagi, în minutul 37. Răzvan Marin a transformat cu siguranță. Tricolorul au mai avut o șansă de a înscrie, în minutul 43, prin Denis Drăguș. după un contraatac, dar la cabine s-a intrat cu scorul de 1-1.
În celălat meci, Belgia și Ucraina se află la egalitate, scor 0-0. În urma acestor rezultate, România este pe primul loc. Clasamentul în grupă, în timp real:
România a început într-o formulă 4-1-4-1, cu Florin Niță în poartă. Linia de fundași este formată din Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Andrei Burcă și Nicușor Bancu. Mijlocaș la închidere este Marius Marin, în timp ce la mijloc evoluează Ianis Hagi, Răzvan Marin, Nicolae Stanciu (căpitan) și Florinel Coman. Singurul vârf este Denis Drăguș.
sursa:biziday
