Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus ca agenții Poliției Locale să distribuie sticle cu apă cetățenilor, atât pe stradă, cât și în mijloacele de transport în comun, pentru a face față temperaturilor ridicate.

În plus, au fost amenajate 7 puncte de prim ajutor, dotate cu aer condiționat, apă, termometru și tensiometru. Aceste puncte sunt deservite de personal calificat și funcționează zilnic între orele 10:00 și 18:00. Cetățenii sunt sfătuiți să respecte recomandările medicilor și să evite deplasările pe cât posibil.

Redăm integral postarea realizată de Cristian Popescu Piedone:

Căldură mare, mon cher!

Motiv pentru care am dispus ca agenții din cadrul Poliției Locale Sector 5 să distribuie sticle cu apă cetățenilor din sector, pe stradă și în mijloacele de transport în comun! Încercăm, pe cât putem, să gestionăm situațiile generate de temperaturile ridicate.
Avem și 7 puncte de prim ajutor, cu personal calificat! Modulele sunt dotate cu aer condiționat, apă, termometru și tensiometru și funcționează 7 zile din 7, între orele 10.00-18.00.
Vă rog să țineți cont de sfatul medicilor și să evitați deplasările pe cât posibil!

 

Sursa:puterea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *