O explozie puternică, urmată de incendiu, a avut loc astăzi la magazinul Dedeman din Botoșani. Potrivit ISU Botoșani, explozia s-a produs în jurul orei 10:00, iar la fața locului s-au deplasat imediat echipaje de pompieri, ambulanțe și SMURD.

Magazinul a fost evacuat imediat după explozie, iar din primele informații, cel puțin 15 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale.

Echipele de intervenție caută acum alte persoane care ar fi putut fi surprinse în magazin și lucrează pentru stingerea incendiului.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului.

”Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la faţa locului, au fost alocate 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială transport personal victime multiple, 2 ambulanţe SMURD şi 1 unitate de terapie intensivă mobilă”, anunţă IGSU.
La faţa locului s-au deplasat 12 echipaje din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu patru autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Cauza exploziei este încă necunoscută, iar autoritățile urmează să investigheze incidentul.
sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *