Jurnalistul Victor Ciutacu punctează acid în scandalulRoman – Vîlceanu! Acesta spune că are o nelămurire după ce parlamentarii PNL s-au luat la bătaie! Ar fi două variante, punctează Ciutacu în analiza sa.
Ciutacu spune că numai o filmare poate lămuri incidentul – VEZI AICI VIDEO
Nu mă mai satur privind relatările, deocamdată incomplete, despre bătaia din Parlament între liberali. Dincolo de faptul că Vâlceanu se dovedește a fi un demn urmaș al Brătienilor, care a rezolvat cazul “prin noi înșine”, am niște nedumeriri de natură tehnică. O fi el, gorjeanul, mai zvelt, dar Roman zice că i-a spart nasul cu genunchiul. Aici ar fi două variante. Ori Vâlceanu e karateka și i-a dat din săritură, ori i-a mai tras una, l-a îndoit și l-a rezolvat din genunchi. Doar o filmare de la fața locului ne poate lămuri. Și nu pricep de ce ăia de la AUR și USR nu și-au făcut datoria de a imortaliza momentul astral, a scris Ciutacu pe Facebook.
Nicolae Ciucă a cerut măsuri dure
Președintele Senatului Nicolae Ciucă spune că violența fizică este de neacceptat, mai ales în palatul Parlamentului, și a cerut conducerii Camerei Deputaților să ia măsuri după ce deputatul Florin Roman a acuzat că a fost agresat.
„Violența fizică este de neacceptat, cu atât mai mult cu cât se întâmplă aici, în Palatul Parlamentului. Am fost trimiși aici de oameni, ca să lucrăm pentru ei și pentru interesul comun al societății. Avem datoria morală de a da un exemplu de comportament decent și civilizat, cu respectarea regulilor. Cum putem face mai bine pentru țară și pentru români dacă nu putem respecta reguli de bază?”, spune, marți, pe Facebook, Nicolae Ciucă.
