Producătorul italian de băuturi spirtoase Campari Group a anunţat joi finalizarea achiziţiei celebrei mărci de conic franţuzesc Courvoisier pentru 1,08 miliarde de euro, aceasta fiind cea mai importantă tranzacţie din istoria sa, informează AFP.
O sumă suplimentară de maxim 112 milioane de euro va fi plătită în 2029, în funcţie de realizarea anumitor obiective de vânzări pe parcursul anului 2028, a detaliat Campari într-un comunicat de presă.
Producătorul italian a confirmat astfel termenii unui acord convenit în luna februarie cu grupul american de băuturi spirtoase Beam Suntory, vizând preluarea tuturor acţiunilor la Beam Holding France, societatea care deţine marca de coniac de lux Courvoisier.
Campari Group are deja o prezenţă importantă pe piaţa din Franţa, după ce în 2016 a prelat producătorul de lichior Grand Marnier, la finalul unei oferte publice de preluare care a evaluat firma la 684 milioane de euro. Ulterior Campari a mai preluat coniacul Bisquit Dubouche în 2017, mărcile de rom Trois Rivieres şi La Mauny în 2019, precum şi şampania Lallier în 2020 şi marca de lichior aromatizat Picon în 2022.
Înfiinţată în 1828 de Félix Courvoisier la Jarnac, Casa Courvoisier a fost furnizorul oficial al împăratului Napoléon III.
sursa: stiripesurse.ro
