Un individ în vârstă de 23 de ani, domiciliat în județul Olt, este investigat de către polițiștii din Sibiu pentru presupuse operațiuni financiare frauduloase și acces ilegal la un sistem informatic. Acesta este suspectat că ar fi sustras din contul iubitei sale suma de 175.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sibiu au reținut, marți, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Olt, care este cercetat penal pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (3 acte materiale), respectiv acces ilegal la un sistem informatic.

„Tânărul este bănuit că, în perioada 20 – 23 martie, în timp ce se afla în municipiul Sibiu, ar fi accesat fără drept telefonul mobil al unei persoane apropiate și ar fi efectuat în mod repetat tranzacții financiare din contul persoanei în cauză către conturi proprii”, transmite, miercuri, Poliția Sibiu.

Banii furați de la femeie fuseseră câștigați la loto, în Anglia, de fiul ei

Surse din cadrul anchetei au declarat, pentru MEDIAFX, că victima este iubita bărbatului, iar banii erau ai copilului femeii, câștigați la loterie în Anglia.

Prin activitatea infracțională s-a creat un prejudiciu de 175.000 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Sursa: stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *