O înregistrare din ședința Consiliului General al Capitalei face furori printre internauți. În contextul în care, de la venirea sa în fotoliul de edil al Bucureștiului, au fost reduse sau tăiate ajutoarele acordate de Municipalitate persoanelor cu dizabilități, un reprezentant al acestora, aflat în mod evident într-o stare delicată de sănătate, a participat la ședința PMB

Purtând un tricou pe care era inscripționat cu majuscule mesajul „HAINULE!!! PLĂTEȘTE STIMULENTUL PERSOANELOR CU DIZABILITATE”, acesta a luat act de refuzul lui Nicușor Dan de a relua plățile către cele câteva zeci de mii de locuitori ai Capitalei aflați în suferință. Considerate de unii drept „ajutoare sociale” sau „bani nemunciți”, sumele în cuantum de 500 de lei lunar și neacordate din 2020, au generat revoltă în rândul majorității celor care au vizualizat videoclipul în mediul online. Comentariile audienței au fost împărțite. Susținătorii lui Nicușor Dan consideră o risipă acordarea acestor forme de ajutor, în timp ce alții văd problema drept una de solidaritate umană cu cei în nevoie. La finalul intervenției din forul decizional al Capitalei, reprezentantul celor afectați de hotărârea stopării stimulentelor l-a întrebat pe edil de unde se vor plăti sumele cuvenite legal acestora, Nicușor Dan replicând că nu știe. La întrebarea dacă nu știe sau nu vrea, pe înregistrare se aude răspunsul hotărât al acestuia: „nu vreau”. Plecând de la microfon, în semn de protest, bucureșteanul a aruncat câteva bancnote către prezidiul condus de primarul general, susținând că sunt contribuția bolnavilor „pentru campanie”, făcând probabil referire la cursa electorală în care candidatul USR-PMP-FD dorește obținerea unui nou mandat. Vizibil iritat, Nicușor Dan a asistat impasibil, cu o grimasă nemulțumită, la scena petrecută în fața sa.

Sursa: stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *