Suspecţii arestaţi după atacul de vineri de la Moscovaau fost aduşi la sediul Comitetului de anchetă de la Moscova, a anunţat duminică agenţia de presă rusă RIA preluată de Reuters.

Comitetul de anchetă a anunţat totodată că bilanţul masacrului de la sala de concerte Crocus de la periferia capitalei ruse a crescut la 137 de persoane, între care trei copii, de la cifra de 133 comunicată mai devreme, scrie agerpres.ro.

“Identificarea celor decedaţi continuă. Până în prezent, au fost găsite 137 de cadavre. Trei dintre victime sunt copii. Ancheta la faţa locului continuă. Au fost identificate şaizeci şi două de cadavre”, a precizat comitetul

Potrivit serviciului de presă, “patru seturi de echipament de luptă, peste 500 de cartuşe şi 28 de încărcătoare, precum şi două pistoale Kalaşnikov aparţinând atacatorilor au fost recuperate de la locul tragediei”. “Un pistol Makarov şi un încărcător Kalaşnikov au fost confiscate de la suspecţii care au fost reţinuţi într-o maşină Renault în regiunea Briansk”.

În seara zilei de 22 martie, un atac terorist a vizat sala de concerte Crocus City Hall. Potrivit celor mai recente date, bilanţul victimelor este de 137 de morţi, dar ar putea creşte. 180 de persoane au fost rănite.

Unsprezece suspecţi implicaţi în atacul terorist au fost reţinuţi, inclusiv patru asasini care încercau să fugă în direcţia frontierei ucrainene.content-image

 

Sursa: stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *