O înregistrare a înnebunit Internetul, după ce un procuror se laudă pur și simplu cu faptul că a scăpat basma curată, după ce a provocat un accident rutier, în timp ce se afla beat la volan.

Un procuror din Sibiu se laudă cum a scăpat el după ce a provocat un accident rutier, deși era beat la volan! IPJ Sibiu, ai căror angajați l-au scos basma curată pe procuror, s-a autosesizat acum, după ce cazul a ajuns pe rețelele sociale.

Magistratul sibian care a scăpat basma curată după ce s-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier este Eugen Stoica, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Se pare că ar mai fi fost implicat în astfel de incidente, însă toate au fost ținute la secret, fără ca magistratul să răspundă vreodată pentru faptele sale.

Ei bine, acum magistratul a fost înregistrat în timp ce povestește cum s-a petrecut accidentul rutier dar și cum l-au protejat ”colegii” din Poliție pentru a nu-și pierde permisul și pentru a-și păstra reputația intactă.

Totul a fost făcut public de un fost polițist din Sibiu, Marian Răduinea, care a făcut totul public pe pagina sa de Facebook. De aici, aflăm că procurorul a accidentat mai multe mașini, însă polițiștii trimiși la fața locului nu l-au testat de alcool, ci l-au chemat peste câteva zile. Nici măcar atunci nu a fost testat!

”Ieri, în jurul orelor 13:15, un apel la 112 anunța un eveniment rutier pe B-dul M. Viteazu din Sibiu, iar unul dintre conducătorii auto ar fi fost sub influența alcoolului. La fața locului a sosit un echipaj de poliție rutieră, care l-a transportat la sediul Biroului Rutier pe dl. procuror Stoina, cel vinovat de producerea acestui accident rutier soldat cu pagube materiale (tamponare).

Acolo „i s-a sugerat” să nu efectueze testarea pentru alcool și să vină în termenul legal de 24 de ore! Procurorul „s-a conformat”, a venit azi, dar nici azi nu a fost testat cu aparatul etilometru, probabil a suflat altcineva în acel aparat sau nu s-a mai menționat nicio testare! Nici măcar declarația de tamponare nu a fost scrisă de el, a semnat-o și a plecat. Abia azi, în jurul orelor 19:00, a fost căutat la domiciliu, unde a primit copia procesului-verbal și autorizația de reparație”, scrie Răduinea, care a postat și discuția audio pe care a avut-o cu procurorul. Iată transcriptul discuției puțin mai jos:

Procuror: Am fost căscat și am dat în unul. Eu presupun, tu ești profesionist. Eu presupun că nu am avut frâna călcată, a intrat în următorul și am mai dat într-unul. Dar nu am avut viteză, să știi. Efectiv am schimbat privirea și a frânat coloana.
Răduinea: A, deci e lovitură din spate. Nepăstrarea distanței.
Procuror: Da, da, clar, Eu am fost vinovat.
Răduinea: Păi și de ce nu au făcut procesul verbal ieri?
Procuror: Nu este vina lor.
Răduinea: A..
Procuror: Eram băut.
Răduinea: Auăleu!
Procuror: Și mi-au dat colegii 24 de ore.
Răduinea: Aaa și au plecat ei de la fața locului.
Procuror: Nu, nu, puiule. Am fost la poliție, am fost la poliție, au fost drăguți. Nu drăguți, foarte drăguți. Mi-au mutat mașina și m-au întrebat sunteți de acord să mergeți cu noi? Da, cum să nu.
Răduinea: A, și ați mers la poliție.
Procuror: Și am mers la poliție și acolo mi-au zis că trebuie să vă testăm. Știam.
Răduinea: Da, da.
Procuror: Dar nu e cazul acum.
Am înțeles. S-au alarmat toți și la București că a fost o tamponare.
Procuror: Măi dragule, eu i-am rugat să nu se afle la Parchet. Au aflat toți șefii.
Răduinea: Daa.
Procuror: Pe mine nu m-a sunat niciunul. Bă, ești bine, ai pățit ceva.
Răduinea: A, și azi ați fost să vă facă procesul verbal?
Procuror: Da.
Răduinea: A, deci astăzi a fost ok, cu testare, cu tot.
Procuror: Dacă-ți spun ce s-a întâmplat s-ar putea să bubuie prin presă. Nu m-au testat. A ieșit zero.
Răduinea: (râde). A suflat Tibi?
Procuror: Nu, nu mi-a pus în bot. Se pare că sunt de notorietate că sunt bețiv (râde). Ți-a plăcut? (râde) Nu am suflat, să știi. (Râde) Ieri chiar nu e cazul.
Răduinea: Dar, ieri trebuia să suflați. Dar șoferii ăia nu v-au zis nimic.
Procuror: Nu, să știi dragul meu că nu au fost discuții în contradictoriu, am dat mâna cu ei. Am sunat și eu la poliție și l-am rugat pe Bogdan Maxim să trimită un echipaj. Nu am mișcat mașina că s-au și bucurat polițiștii.
Răduinea: Au venit la fața locului?
Procuror: Da, a venit un echipaj. (…) Eu nu mi-am dat seama că am mai dat două rachete. Era evident că l-am trosnit pe ăla din față, (râde), era fără echivoc. Dar pe urmă am aflat de la poliție de ceilalți doi.
Răduinea: Deci v-au dus la poliție și v-au zis să veniți a doua zi.
Procuror: Da, au zis că e mai bine. (râde)

IPJ Sibiu a declanșat într-un final o anchetă internă

Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Sibiu nu a mai avut încotro și a fost nevoit să se autosesizeze, după ce fapta procurorului a devenit de notorietate. S-a deschis o anchetă internă.

„Având în vedere informațiile apărute în social media referitor la modul de protocolare de către polițiștii rutieri a unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost declanșată o anchetă internă în vederea verificării tuturor aspectelor incidente acestui caz, urmând ca în funcție de rezultat să fie dispuse măsurile legale în consecință!”, anunță IPJ Sibiu.
sursa:puterea.ro

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *