Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit despre recalcularea pensiilor. Oficialul a venit cu un nou exemplu de situație care se va schimba odată cu noua lege a pensiilor.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit despre pensiile care cresc cu 80%, după recalcularea adusă de noua lege a pensiilor. Astfel, am aflat care sunt românii care vor beneficia de cea mai mare creștere a pensiei.

Iată care sunt pensiile care cresc cu 80%

Ministrul a venit cu exemplul unui român care a muncit, timp de 35 de ani, pe salariul minim pe economie.

”Dacă vom avea un român care a muncit pe salariul minim pe economie, un număr de 35 de ani, vom constata că acesta va avea o creştere de peste 80% a pensiei, de la 1281 de lei, cât e indemnizaţia minimă socială, la o pensie undeva la 1900 de lei, datorită punctelor de stabilitate”, a declarat ministrul Muncii în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Dar care sunt elementele care vor duce la creșterea pensiilor, după mult așteptata recalculare? Ei bine, unul dintre acestea îl reprezintă punctul de stabilitate.

”Diferenţa o reprezintă punctele de stabilitate, punctele care se dau pentru anii lucraţi peste 25 de ani şi, dacă privim împreună simulările pe care colegii de la Casele de Pensii Publice le-au făcut, vom vedea că în special în zona pensiilor mici, vom avea o creştere semnificativă”.

”Anii sub 25 de ani nu sunt ani care aduc puncte suplimentare. În momentul acesta, în legea pensiilor avem un stagiu minim de 15 de ani, un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi avem şi o altă noutate în lege, cei care au stagiu de cotizare de 40 de ani pot să iasă la pensie după noua lege, fără nicio penalitate, adică dacă eşti bărbat, ai început la 20 de ani, vârsta maximă limită de pensionare este 65 de ani, poţi să ieşi la 60 de ani fără nicio penalitate. Este foarte improtant ca pensionarii să ştie acest lucru, mai ales pensionabilii, să îşi facă planificarea carierei şi a vieţii în funcţie de acest lucru”, a mai declarat Simona Bucura Oprescu.

sursa:puterea.ro

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *