Rising food cost and grocery prices surging costs of supermarket groceries as an inflation financial crisis concept hit by as a finance graph arrow with 3D render elements.

Țara noastră conduce detașat în topul inflațiilor din Europa, iar de vină sunt modificările fiscale adoptate în ultima perioadă, spune Eurostat.

Așadar, România are cea mai mare inflație din UE! O spune Eurostat, care a analizat cifrele din toată Uniunea Europeană. Rezultatul a fost că țara noastră conduce detașat atunci când vine vorba de inflație, cu un procent de 7,3%.

România are cea mai mare inflație din UE

Cifrele i-au lăsat cu gura căscată pe analiștii de la Eurostat, deoarece media prognozelor agregate de Bloomberg pentru inflaţia din România a fost cu 0,2 puncte procentuale sub rezultatele din teren.

Dar cum s-a ajuns aici? Ei bine, motivul creşterii inflaţiei este reprezentat de modificările fiscale, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 şi au propulsat preţurile. De asemenea, preţurile au crescut şi pe fondul unui avans mai bun al economiei decât cel aşteptat, după ce consumul a urcat mai repede decât aşteptările pe final de 2023.

Toate acestea au făcut ca inflația din România să ajungă la 7,3%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Potrivit datelor publicate de Eurostat, biroul european de statistică, pe locul al doilea, la mare depărtare, se află Estonia, cu o inflaţie de 5%. Media europeană a inflaţiei a fost de 3,1% în ianuarie. Toate ţările europene au avut inflaţie în ianuarie 2024, însă preţurile au avansat cu numai 0,9% în Danemarca şi Italia.
sursa:puterea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *