Andreea Marin are în prezent parte de o viața liniștită, echilibrată din punct de vedere setimental. Dar drumul spre liniștea sufletească a fost plin de obstacole. Vedeta a avut nevoie de suportul familiei pentru a depăși traumele suferite în timpul mariajului, după cum a recunoscut chiar ea într-un interviu.

Andreea Marin s-a temut pentru viața ei

În vârstă de 49 de ani, îndrăgita prezentatoare Andreea Marin a făcut o scurtă retrospectivă a evenimentelor importante din viața ei. A vorbit despre perioada mai puțin fastă pe care a traversat-o în urmă cu ceva ani.

În perioada cât a fost măritată cu celeburl Ștefan Bănică Jr., Andreea Marin a trecut prin depresie severă. Mai grav este faptul că vedeta de televiziune a crezut că va sfârși ca Mădălina Manole, care s-a sinucis în 2010.

Andreea Marin a fost căsătorită timp de șapte ani cu Bănică Jr, între anii 2006 și 2013. Cei doi au împreună și o fată, Ana Violeta. După divorț Ana a ajuns în custodia mamei. Diva spune că s-a luptat cu boala secolului timp de doi ani, chiar în perioada în care a fost măritată cu Ștefan Bănică.

O ediție din emisiunea „Surprize, surprize” ajungea și la 20.000 de euro.
Sursa: Youtube

„Nu a fost ușor prin ce am trecut”

Andreea Marin a mărturisit că depresia a apărut la scurt timp după nașterea fiicei sale, iar nemulțumirile din viața ei au accentuat boala, într-un moment în care prezentatoarea traversa un moment de vulnerabilitate. După ce a conștientizat problema a început să organizeze campanii naționale și europene pe marginea acestui subiect.

„Eu n-am ajuns la depresie dintr-un motiv de acest fel, nu aveam un gol interior de umplut, nu în acest sens. La mine a fost o treabă legată de perioada de după naștere și niște nemulțumiri, fiecare are nemulțumiri în viața sa, și m-a prins pe un teren mai slab, iar asta s-a întâmplat. După aceea, am vorbit deschis despre depresie și am făcut și campanii naționale și europene cu acest subiect, pentru că nu a fost ușor prin ce am trecut”, a spus Andreea Marin.

Andreea Marin: „Am conștientizat cazul Mădălinei Manole, am crezut că poate fi și cazul meu”

La un moment dat, prezentatoarea emisiunii Surprize-Surprize s-a temut că va ajunge în situațiaMădălinei Manole, care s-a sinucis în 2010. Drept urmare, a apelat la serviciile unui specialist și ulterior a reușit să treacă și de această cumpănă.

„Și mie mi-a atras atenția și am conștientizat cazul Mădălinei Manole, abia atunci am realizat că asta s-ar putea să fie în cazul meu”, a completat Andreea Marin. Vedeta a mărturisit că se trezea în toiul nopții cu lacrimi în ochi și totodată se afla în imposibilitatea de a povesti celor dragi drama prin care trecea la vremea respectivă. Într-un final a reușit să scape de boala secolului și a decis să ofere sprijin femeilor care suferă de depresie.

Cove, despre relația cu Andreea Marin. Nu a putut să o uite pe Zâna Surprizelor
Sursa foto Facebook

A fost măritată șapte ani cu Ștefan Bănică Jr

„Mă trezeam dimineața cu lacrimi în ochi. Îți dai seama că nu se întâmpla nimic peste noapte să am motive să mă trezesc așa. E ca o gheară interioară, care strânge sufletul, e atât de puternică încât e mai puternică decât tine. Nu poți să te înțelegi, dar să te mai explici altora.

Nu poți să le explici celor dragi până la capăt ce se întâmplă. Explici simptomele, ceea ce simți, dar de ce, nu știi să spui până la capăt. Poate vezi frânturi de motive, dar nu poți să explici până la capăt. Cei dragi nu te înțeleg, la vremea aceea se vorbea mult mai puțin despre depresie și uite așa, e foarte greu, poți ajunge să te simți un intrus în viața ta și în a celorlalți și poți ajunge să decizi că nu există soluție și îți iei viața, pur și simplu.

Știind cazul de notorietate în care lucrul acesta s-a și întâmplat. Doi ani a durat până m-am vindecat de depresie, trebuie și răbdare. Ca orice lucru important în viață, pe care visezi a-l împlini, și acesta a fost un prag pentru mine, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit. Sunt, în sfârșit, în echilibru”,potrivit Cancan.
sursa:EVZ.ro