Nicușor Dan și experiența din afara țării

Nicușor Dan a absolvit în anul 1988, cu Diplomă de Bacalaureat, cursurile Liceului Teoretic „Radu Negru” (acum Colegiul Național Radu Negru) din localitatea Făgăraș, secția matematică-fizică. În timpul liceului, a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988, cu punctaj maxim. La vârsta de 18 ani, s-a mutat la București pentru a studia matematica la Universitatea din București.În 1992, Nicușor Dan a plecat în Franța pentru a-și continua studiile. Acolo a urmat cursurile École Normale Supérieure, una dintre cele mai prestigioase școli din țară, apoi a urmat cursurile de master la Universitatea Paris XI și și-a prezentat teza de doctorat în matematică la Universitatea Paris-XIII. S-a întors în București în 1998, spunând că nu s-a putut adapta la cultura franceză și că dorea să ajute la schimbarea României.

Nicușor Dan a fost unul dintre fondatorii și primul director administrativ al Școlii Normale Superioare București, o universitate creată pe modelul École Normale Supérieure, în cadrul Institutului de Matematică din Academia Română.

În 1998, actualul primar a fondat Asociația „Tinerii pentru Acțiune Civică”

Asociația își dorea să adune tineri care voiau o schimbare în România. Chiar dacă într-un final asociația nu și-a îndeplinit scopul propus, aceștia au reușit să organizeze două forumuri dedicate tinerilor care au studiat în străinătate, în 2000 și 2002.

În 2008, Nicușor Dan fondează Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”. Ca preşedinte al ASB intră deseori în conflict cu autorităţile locale. A reușit să blocheze în instanţă mai multe proiecte care ar fi afectat clădirile istorice din Bucureşti şi spaţiile verzi. Obţine, de asemenea, anularea construcţiei unui parc de distracţii în Parcul Tineretului, împiedică demolarea unor clădiri de patrimoniu de pe Şoseaua Kiseleff şi a Pieţei Matache.

Nicuşor Dan decide să se înscrie în cursa pentru postul de primar general al Capitalei la alegerile locale din 2012. După anunţarea candidaturii ca independent, în noiembrie 2011, acesta obţine susţinerea unor personalităţi cunoscute, precum filosoful Andrei Pleşu, istoricul Andrei Pippidi, politologul Cristian Preda ş.a. Obţine însă doar 8,48% din voturi.

Nicușor Dan, primar

Asociația a fost parte în multe procese pentru protejarea patrimoniului

Fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a acuzat „ONG-urile” (referindu-se la Salvați Bucureștiul) că „blochează dezvoltarea orașului”. Arhitectul-șef al Bucureștiului, Gheorghe Pătrașcu, criticat de ONG-uri pentru demolările autorizate, recunoaște că „s-au făcut greșeli”, dar contestă competențele lui Nicușor Dan în acest domeniu.

În martie 2008, asociația a publicat un raport, „București, un dezastru urbanistic”, în care se discutau problemele actuale ale Bucureștiului și metode de a se rezolva. În același an, în timpul alegerilor locale, împreună cu alte ONG-uri, asociația a publicat un Pact pentru București, care a fost semnat de toți candidații pentru postul de primar.

Cu toate acestea, primarul ales al Bucureștiului, Sorin Oprescu, nu și-a respectat promisiunea.

Alegerile pentru Primăria Bucureștiului

Pentru a aduna cele 36.000 semnături necesare pentru candidatură, fiind independent, Nicușor Dan s-a bazat pe o rețea de voluntari organizați pe Facebook.

În afară de candidatura la primăria Capitalei, Nicușor Dan a fost și candidat la Consiliul General. În campania electorală pentru primărie, Nicușor Dan a spus că este important ca tinerii să nu plece din oraș, iar pentru asta e nevoie de un oraș în care să-ți facă plăcere să trăiești și să te plimbi pe stradă.

Din punct de vedere economic, Nicușor Dan își dorea ca orașul să devină „un centru regional în IT și industrii creative, un mare centru regional în învățământul superior” și să atragă investitori și tineri calificați din întreaga regiune.

Acesta a propus mai multe proiecte:

  1. crearea unor linii de metrou ușor pe infrastructura deja existentă a CFR,
  2. o prioritizare a transportului în comun,
  3. un plan de prevenire a efectelor cutremurelor,
  4. strângerea urgentă a câinilor vagabonzi de pe străzi,
  5. protejarea spațiilor verzi și eliminarea construcțiilor ilegale din parcuri.

Nicușor Dan nu și-a îndeplinit promisiunile din timpul campaniilor electorale

În ceea ce privește transportul din oraș, Nicușor Dan a spus că își dorește finalizarea șoselei de centură, benzi speciale pentru autobuze, semaforizare inteligentă, program al autobuzelor afișat în fiecare stație, facilități pentru bicicliști și o triplare a lungimii liniilor de metrou prin utilizarea infrastructurii existente în oraș.

În timpul unei dezbateri organizate de Gândul, Nicușor Dan a spus că trebuie regândit complet traficul auto din București.

Susținător al proiectului „Bucureștiul Verde” care își dorește mărirea suprafeței de spații verzi din oraș, Nicușor Dan declara că își dorește demolarea construcțiilor ilegale din parcuri, răscumpărarea porțiunilor din parcuri care au fost retrocedate și amenajarea zonelor din jurul lacurilor din nordul orașului (inclusiv Lacul Morii).

Nicușor Dan, primar

Pe 1 iunie 2015, Nicușor Dan a anunțat lansarea platformei politice Uniunea Salvați Bucureștiul (USB)

În cadrul conferinței de presă a lansării, Nicușor Dan a declarat:

„Vom continua lupta cu administrația publică din București, vom spune de fiecare dată de cheltuirea aberantă a banului public, de ilegalitate, vom vorbi de confortul locuirii sau de lipsa lui și, totodată, vom veni cu viziunea și cu proiectul nostru pentru București. Nu suntem delimitați ideologic. Ce vrem să facem e foarte simplu: sunt niște probleme, vrem să le rezolvăm! Orașul acesta nu are o viziune. Venim să o propunem”, spunea acesta.

Obiectivul declarat al USB era câștigarea alegerilor locale din 5 iunie 2016 în București. USB a obținut peste 25% din voturile exprimate însă nu a reușit să câștige niciunul din cele șapte posturi de primar.

Din august 2016, USB s-a extins la nivel național sub un nou nume, Uniunea Salvați România (USR)

Partidul a fost fondat în urma succesului partidului Uniunea Salvați Bucureștiul (USB) la alegerile locale din 2016. Între 2016 și 2020 a fost al treilea cel mai mare partid politic din Parlamentul României. În 2019, partidul a stabilit o alianță politică cu Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) pe care, în cele din urmă, l-a absorbit în 2021.

În 2017, grupul Coaliția pentru Familie care militează pentru promovarea valorilor familiei tradiționale a reușit să strângă numărul necesar de semnături pentru a organiza un referendum care să schimbe partea din Constituția României care se referă la căsătorie, cu speranța de a o redefini ca „între bărbat și o femeie”.

Acest lucru a creat o ruptură în cadrul USR. Aripa progresistă își dorea ca USR să devină singurul partid parlamentar progresist care se opune inițiativei. De cealaltă parte, Nicușor Dan credea că USR nu trebuie să se implice în dezbatere, că scopul partidului era să se ocupe de problemele mai mari.

A urmat un referendum intern în cadrul partidului, în care 52,7% dintre membri au votat pentru poziționarea partidului împotriva inițiativei constituționale, care l-a determinat pe Nicușor Dan să demisioneze din partid la 1 iunie 2017.

Actualul primar a spus atunci că problemele religioase abat partidul de la problema principală, și anume lupta împotriva corupției.

Candidatura la Primăria Bucureștiului din 2020

Nicușor Dan și-a anunțat candidatura ca independent pentru postul de Primar al Bucureștiului având susținerea Alianței USR-PLUS și a PNL.

La alegerile locale din 2020 a fost ales în funcția de primar general al Capitalei cu 42,8% din voturi.

Un sondaj CURS din anii trecuți arăta că principalele probleme identificate de bucureșteni în oraș sunt traficul (42%), încălzirea (25%), poluarea (21%) curățenia (17%) și parcările (13%).

Nicuşor Dan, implicat într-un scandal de abuz în serviciu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul pentru abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi pentru incompatibilitate în cazul primarului general Nicuşor Dan. Prefectura trebuie să verifice cum a deţinut primarul patru funcţii în instituţii publice:

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către dan Nicuşor Daniel a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul Penal şi a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât amenda contravenţională aplicată de către o instituţie publică persoanei fizice Dan Nicuşor Daniel a fost achitată de Primăria Municipiului Bucureşti.

Demersurile de contestare la instanţa abilitată au fost efectuate de către Direcţia Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru Dan Nicuşor Daniel atât în calitate de persoana fizică, cât şi în calitate de primar general, documentul purtând semnatura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calităţi. În perioada 7 august – 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcţiei de primar general şi a funcţiei de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 lei şi ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat”, arată ANI.

Asociația Salvați Bucureștiul, fondată de Nicușor Dan, dizolvată de un dezvoltator imobiliar

One United Properties a obținut în instanță dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul, ONG-ul înființat de actualul primar general al Capitalei Nicușor Dan.

Asociația a fost dată în judecată de dezvoltatorul imobiliar la Judecătoria Sectorului 5 a Capitalei, iar instanța a admis cererea companiei ca ONG-ul să fie dizolvat:

„Admite cererea principală având ca obiect dizolvare persoană juridică, formulată de reclamanta One Mircea Eliade Properties S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Asociația Salvați Bucureștiul. Admite cererea de intervenție principală având ca obiect dizolvare persoană juridică, formulată de intervenientul Călina Virgil, în contradictoriu cu pârâta Asociația Salvați Bucureștiul.

Dispune dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul. Dispune înscrierea mențiunii dizolvării Asociației Salvați Bucureștiul în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria Sectorului 5 București. Dispune parcurgerea procedurii de lichidare a asociației”, se arată în anunțul publicat pe site-ul Ministerului Justiției.

După această decizie, Nicușor Dan a spus că „este un fenomen general care ține de ce anume este statul de drept în România, în care dezvoltatorii amenință cu cheltuieli de judecată uriașe asociațiile și cetățenii care le contestă proiectele”:

„Multe asociații și mulți cetățeni au fost intimidați și au renunțat la acțiunile pe care le-au desfășurat. (…) În primul rând consider total nerezonabil ca judecătorii să dispună cheltuieli de judecată de 100.000 lei într-un dosar în care se contestă un act administrativ, dacă se întâmplă ca acela care contestă să piardă. Din păcate nu am văzut o reacție a societății civile când lucrurile astea s-au întâmplat”, a declarat edilul.

Nicuşor Dan a pierdut sprijinul politic al PNL

PNL Bucureşti a decis cu unanimitate de voturi retragerea sprijinului politic acordat primarului general Nicuşor Dan:

„Am împlinit astăzi un an de când PNL i-a adresat primarului general în funcţie, Nicuşor Dan, zece solicitări, un decalog (…). Nu au fost lucruri foarte complicate, lucrurile de care bucureştenii au nevoie şi i-am întrebat chiar pe bucureşteni (…) ce părere aveţi, dragi bucureşteni? Merită Nicuşor Dan un al doilea mandat? Merită susţinerea PNL? (…) 72,63% au spus că Nicuşor Dan nu merită un mandat în plus.

Sunt 26.000 de bucureşteni care ne-au răspuns întrebării şi cărora le mulţumesc, pentru că au pus o oglindă în faţa lui Nicuşor şi sper să o vadă şi să înţeleagă şi să nu o ia personal, pentru că în 2020 decizia a fost una corectă, administraţia Firea trebuia oprită şi PNL a făcut acest sacrificiu (…) şi nu am propus un candidat propriu, am mers pe mâna lui Nicuşor şi l-am făcut primar general”, a spus Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat PNL.

PNL consideră că, „în ciuda suportului de care a beneficiat, rezultatele administraţiei sale nu corespund aşteptărilor locuitorilor Capitalei”:

„După aproape 8 ani irosiţi ba în risipă, ba în blocaje, Capitala are nevoie de o viziune nouă, o viziune liberală de dezvoltare. Ne-am reunit nu atât pentru a constata problemele comunităţii, pentru că acestea sunt evidente pentru milioane de bucureşteni, ci pentru a gândi împreună soluţiile de care Bucureştiul Viitorului are nevoie.

Bucureştenii s-au lămurit că nu poţi administra oraşul nici prin cumetriile şi risipa din 2016-2020, nici prin blocajele şi indiferenţa din 2020-2024. De aceea, Partidul Naţional Liberal este dator să ofere a treia cale, calea câştigătoare pentru Bucureştiul Viitorului”, a spus Sebastian Burduja, joi, în cadrul unui eveniment intitulat „A treia cale. Calea câştigătoare pentru Bucureştiul Viitorului”, a mai adăugat Sebastian Burduja.

Nicuşor Dan a vorbit în decembrie despre alegerile din 2024

Nicuşor Dan a declarat că principalul său contracandidat la alegerile locale din 2024 va fi cu siguranţă de la PSD. Edilul nu se teme să o aibă drept contracandidat pe Gabriela Firea:

„Nu îmi este frică de nimeni. (…) A fost un primar foarte slab, dar nu a fost un om acolo, a fost un partid, care a dus o politică de târguri, de spoială, de orice, numai lucruri serioase nu”, a afirmat primarul Capitalei.

Nicuşor Dan a spus că, din punct de vedere politic, este un independent:

„Sunt două paliere, palierul administrativ şi palierul politic. Pe partea administrativă, eu sunt foarte optimist că această coaliţie administrativă între PNL, USR şi mine, la care s-a adăugat PMP, o să continue până la sfârşitul acestui mandat, pentru că am promis nişte lucruri şi trebuie să le facem împreună, aici sunt foarte optimist.

Pe partea politică, suntem în perioada în care urmează un an electoral, cu patru rânduri de alegeri, fiecare partid îşi face propria strategie, eu sunt un independent, (…) în politică nu spui niciodată niciodată, dar până la alegerile locale de peste mai puţin de un an foarte greu să se schimbe ceva”, a afirmat Nicuşor Dan.
sursa:EVZ.ro