Percepută inițial drept o acțiune de represalii pentru o lovitură aeriană din Iordania care a ucis săptămâna trecută trei militari americani, operațiunea pare acum a fi de natura strategică, vizând Iranul, mai ales după ce și Regatul Unit s-a alăturat atacului contra milițiilor pro-iraniene din Siria și Irak.
Vreo 85 de ținte au fost lovite de avioane și rachete, mult mai multe decât cele vreo 10 lovite în cazurile anterioare în care au mai fost uciși militari americani, chiar și mai mulți.
Taberele Iranului
Lângă orașele Al-Bukamal (sirian) și Al-Qa’im (irakian) IRGC a construit un complex de tabere, dintre care cea mai mare se numește Imamul Ali. Punctul de trecere a frontierei e situat chiar pe drumul principal care pleacă din Iran, prin vestul Irakului până la Homs, iar de acolo la Damasc și până în Liban. E unul dintre cele patru coridoare terestre utilizate de Iran pentru transportul armamentului către interpușii săi din Irak, Siria și Liban.
SUA au bombardat punctul de frontieră, unde existau lansatoare de rachete, și alte locații ale milițiilor. O astfel de bază, de unde se lansau drone asupra Israelului și trupelor americane, era construită pe locul unui fost sit al oleoductului T3, care transporta cândva petrol din Irak spre Siria și rafinăriile din Tripoli, în Liban.
SUA lovesc cu prudență în Irak
Americanii au lovit cu prudență în Irak, unde încă mai au detașați 2.500 de militari. Etichetați formal consilieri ai armatei irakiene în lupta cu ISIS, aceștia includ de fapt personal al forțelor aeriene și unități de comando și spionaj. Trupele își mențin o prezență strategică la granița irakiano-iraniană, în parte pentru a proteja fluxul de petrol irakian spre Vest.
De la începutul războiului din Fâșia Gaza trupele americane din Irak, Siria și Iordania au fost atacate de 160 de ori. Ca represalii pentru [că SUA au lovit (pare a fi o omisiune în text) – n.trad.] milițiile pro-iraniene din Irak, guvernul de la Bagdad controlat de șiiți le-a cerut plecarea din țară. Negocierile pe această temă sunt în curs, dar se desfășoară lent.
Președintele Joe Biden a dat de înțeles vineri că vor urma noi atacuri. În ciuda așteptărilor contrare, SUA au decis să acționeze sâmbătă în întreaga regiune, astfel că au atacat împreună cu Regatul Unit și cu sprijin de la Canada, Bahrain, Australia și Noua Zeelandă infrastructura rebelilor Houthi din Yemen.
Houthi periclitează rutele maritime și comerțul global într-un punct prin care trec 30% din petrolul lumii și gazul Orientului Mijlociu, dar și o mare parte a traficului comercial dintre Asia și Europa.
Până acum atacurile din Yemen erau considerate avertismente, însă cele de sâmbătă au fost mai ample și au durat mai mult, transmițându-i deci Iranului că America vorbește serios.
Inițial avioanele și rachetele au atacat rachete balistice deja montate de Houthi pe lansatoare, gata să lovească nave în strâmtoarea Bab el Mandeb. Câteva ore mai târziu forțele anglo-americane le-au servit „felul principal”: au lovit ținte din centrul țării, inclusiv capitala Sanaa.
Un punct de control al traficului aerian folosit de Houthi pentru a ataca cu drone nave comerciale a fost lovit alături de depozite de rachete și fabrici de asamblat drone, aduse pe bucăți din Iran. Atacul a fost consistent și menit a distruge, nu doar a avertiza. Probabil atacurile vor continua.
Ce a devenit limpede e faptul că SUA au decis să distrugă sistematic rețeaua militară a interpușilor Iranului, cât și pe cea a IRGC, utilizată pentru a ataca Israelul și Occidentul.
Biden a fost criticat în SUA fiindcă nu lovește Iranul propriu-zis pentru complicitatea lui la războiul anti-Israel, însă el a decis să nu provoace un război regional și a optat să atace doar baze IRGC și interpuși iranieni, suficient de aproape de granița Iranului pentru ca, speră Biden, mesajul să fie recepționat la Teheran.
Atacurile anglo-americane contra IRGC și a marionetelor lor sunt similare cu modul în care procedează și Israelul cu Hezbollah, peste granița lui nordică. Pe lângă apărarea de atacurile grupării susținute de Iran, Israelul distruge sistematic infrastructura operațională și militară a Hezbollah pentru a-i afecta capacitatea de a efectua atacuri pe o perioadă mai lungă de timp – pe lângă faptul că și Israelul își transmite astfel propriul mesaj regimului din Iran.
Sursa: stiripesurse
