Deşi nu s-a simţit încă un impact economic, scăderea transportului maritim prin Marea Roşie, pe fondul atacurilor rebelilor houthi, ar putea avea ca efect majorarea preţurilor de consum şi încetinirea creşterii economice în UE.

Într-o singură lună, traficul maritim prin Marea Roşie a scăzut cu 22%, afirmă vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, care supervizează economia blocului celor 27 de naţiuni.

Este așteptat, însă, ca declinul să se accelereze, în condițiile în care companiile de transport maritim redirecţionează navele în jurul continentului african.

„Până în prezent, nu a existat un impact vizibil asupra preţurilor energiei şi, mai general, un impact asupra preţurilor bunurilor. Dar vedem deja impactul asupra preţurilor la transport, care au crescut… (…) Cu siguranţă, este un factor de risc. Impactul economic mai important asupra preţurilor de consum şi a economiei UE în general va depinde foarte mult de durata acestei crize”, a afirmat Dombrovskis.

Prin canalul Suez, care se află la capătul nordic al Mării Roşii, se realizează 12-15% din comerţul mondial de mărfuri, pe aici fiind transportate 25-30% din containerele de transport maritim. Pentru UE, 23% din totalul importurilor de bunuri au venit cu vaporul din Asia în 2022, marea majoritate a acestora călătorind prin canal.

Prelungirea întreruperilor ale comerţului prin Marea Roşie ar putea împiedica băncile centrale să reducă ratele dobânzilor în acest an, în condițiile în care economia UE se află în pragul unei recesiuni uşoare, cu o inflaţie ridicată, avertizează experții.
sursa:Puterea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *