Procurorii au dispus trimiterea în judecată a 10 persoane şi cinci firme, care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către 28 de femei, în trei saloane de masaj erotic din sectoarele 2 şi 4.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti anunţă, miercuri, trimiterea în judecată a 15 inculpaţi – zece persoane fizice şi cinci persoane juridice – cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism în formă continuată.
”În perioada 28.10.2022-08.02.2023, cu intenţie directă, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 15 inculpaţi – persoane fizice şi persoane juridice, coautori, au înlesnit practicarea prostituţiei a 28 de persoane vătămate prin crearea unei aparenţe de legalitate a desfăşurării unor simple activităţi de masaj erotic în trei locaţii/saloane situate în Bucureşti, sectoarele 2 şi 4, în contextul în care, în realitate, se ofereau servicii sexuale de către persoanele vătămate, în schimbul unor sume de bani”, anunţă procurorii, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, inculpaţii au pus la dispoziţie imobile situate în sectoarele 2 şi 4, au promovat şi actualizat anunţuri online, au coordonat activitatea persoanelor vătămate şi, de asemenea, au obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către acestea, în sensul primirii unui procent din sumele de bani reprezentând contravaloarea activităţilor sexuale întreţinute cu diferiţi clienţi.

”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus în cursul urmăririi penale instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 1.198.080 RON, cu privire la două imobile, precum şi asupra sumelor totale de: 41.883 EURO, 5.760 USD, 1.130 GBP, 200 CHF şi 123.600 RON. Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra bunurilor anterior menţionate”, au mai transmis procurorii.

Aceştia precizează că dosarul cauzei a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Sursa:stiripesurse

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *