Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege care aduce modificări Codului penal, în sensul în care în cazul persoanelor condamnate definitiv şi care în şapte zile nu se prezintă pentru a se pune în executare pedeapsa dispusă de instanţă, vor avea până la 3 ani adăugaţi la pedeapsa închisorii. Ea a adăugat că proiectul va trece prin Parlament în procedură de urgenţă.
Proiectul de lege aprobat de Guvernul poate fi accesat AICI.
Premierul Ciolacu a cerut măsuri
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, că a cerut o situaţie a celor care au primit condamnări definitive şi se sustrag de la executarea pedepsei, plecând din ţară înaintea verdictului şi sunt peste 100 de cazuri de fugari.
El a precizat că ministra Justiţiei a venit cu o propunere de modificare a Codului penal care să descurajeze asemenea cazuri scandaloase, prin care cei care nu se prezintă la închisoare în 7 zile după condamnarea definitivă vor avea o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani iar diferenţa între momentul evadării şi arestarea efectivă se adaugă la pedeapsă.
„Să vedem dacă le mai dă mâna acum condamnaţilor fugari să fugă din ţară, fiindcă îşi vor dubla pedepsele”, a spus prim-ministru.
Sursa:stiripesurse
