Sindicatul Unit Tarom (SUT) solicită susţinerea unor activităţi de donaţii şi subscripţie publică de acţiuni pentru salvarea operatorului aerian naţional, care în anul 2023 mai dispune de 12 aeronave şi doar 19 zboruri externe, faţă de 27 de zboruri şi mult mai multe aeronave în anul 1967, notează Agerpres.
“În 18 septembrie 2023, compania TAROM ar fi trebuit să serbeze cei 69 de ani de la înfiinţare. Din păcate, de 33 de ani, aproape jumătate din viaţa acestei companii a fost sub semnul aşa ziselor restructurări făcute de guvernele României, sub toate culorile politice, niciuna reuşită. Intrarea în cel de-al 70-lea an de viaţă este umbrită de nereuşitele conducerilor politice, incompetenţa instituţională şi a statului eşuat. Constatăm cu tristeţe că istoria de aproape 70 de ani a companiei nu mai este de mult în mâinile noastre, a angajaţilor, ci a politicienilor statului eşuat. Dacă timp de decenii brandul TAROM şi-a câştigat prin oamenii săi, angajaţii profesionişti ai TAROM, un loc binemeritat în istorie reprezentând cu mândrie România, am ajuns în situaţia în care cel mai probabil vom pieri în neantul istoriei ca şi multe alte companii de stat româneşti închise de incompetenţele conducerii politice”, susţin reprezentanţii Sindicatul Unit Tarom, într-un comunicat remis AGERPRES.
În acest context, sindicatul angajaţilor companiei solicită public tuturor membrilor de sindicat, angajaţi şi foşti angajaţi şi totodată tuturor cetăţenilor României, care încă mai cred în brandul TAROM, să susţină renaşterea acestei companii.

Astfel, în perioada următoare sindicatul va susţine o activitate de donaţii pentru salvarea acestei companii şi una de subscripţie publică de acţiuni în vederea ajutorării companiei.

“Forma donaţiilor, conturile şi Prospectul de emisiune vor fi publicate conform legislaţiei în vigoare. Dai 1 RON! Salvezi TAROM!”, se menţionează în comunicatul sindicaliştilor din TAROM, semnat de preşedintele SUT, Narcis Pascu.

Pe de altă parte, conducerea TAROM a anunţat promoţii cu premii pentru pasageri odată cu intrarea TAROM în cel de-al 70-lea an de la înfiinţare.

“Compania TAROM deschide anul cu numărul 70 de la înfiinţare cu o promoţie dedicată pasagerilor săi. În următoarele 6 zile, fiecare cel de-al 69-lea bilet achiziţionat de la TAROM este câştigător şi le aduce pasagerilor o reducere de 69% din tariful achitat. Câştigătorii pot folosi suma pentru următoarea călătorie cu TAROM, pe orice destinaţie. Oferta este disponibilă exclusiv pe site-ul www.tarom.ro şi se supune unor termene şi condiţii”, se arată într-un comunicat al companiei transmis luni AGERPRES.
De-a lungul timpului compania s-a aflat în mijlocul a numerose controverse iar potrivit unui document publicat în 2019, 800 din cei 2.000 de angajați ai TAROM erau rude de diferite grade.

sursa:stiripesurse

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *