Alegerile de duminică din Spania nu au avut un câştigător clar, în condiţiile în care dreapta nu a reuşit să îndeplinească previziunile privind o victorie suficient de clară pentru a-l îndepărta de la putere pe premierul Pedro Sanchez, relatează Reuters, informează News.ro.
Cele două partide principale vor încerca să negocieze acorduri de coaliţie în vederea obţinerii unei majorităţi, însă analiştii au avertizat că procesul s-ar putea încheia cu un parlament fără majoritate şi cu noi alegeri.
După ce 100% din voturi fuseseră numărate luni la ora 1:30 a.m. (2330 GMT), Partidul Popular (PP), de centru-dreapta, aflat în opoziţie, avea 136 de locuri în parlament, în timp ce socialiştii (PSOE), aflaţi la guvernare, aveau 122 de locuri.
