Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer anunţă un protest săptămâna viitoare, în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru că nu au fost elaborate normele de aplicare pentru legea planului privind combaterea cancerului. Irimia spune că pacienţii de cancer vor da în judecată Ministerul şi îl acuză pe ministrul Alexandru Rafila că a plecat în concediu lăsându-i cu ochii în soare. „Ne mai gândim dacă îi facem plângere penală ministrului Rafila”, a mai spus el, informează NEWS.RO.
”Vom protesta în faţa ministerului, mâine vom depune la Primăria Capitalei cererea de a ni se aproba acest protest, vor veni pacienţi din toată ţara, nu putem aduce foarte mulţi, din 26 de asociaţii vom fi 50 sau 60 de persoane, protestul îl cerem pentru săptămâna viitoare, pentru că domnul mnistru a plecat în concediu lăsându-ne cu ochii în soare privind accesul la investigaţii, tratamente”, a spus Cezar Irimia în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
El a precizat că noul plan trebuia să între în vigoare de la 1 iulie, iar în conferinţa de presă, ministrul Rafila a prezentat o foaie cu nişte intenţii, fără valoare juridică. ”Articolul 7 din Legea planului naţional pentru combaterea cancerului spune clar că normele trebuie prezentate în transparenţă 30 de zile, şi apoi duse în Guvern iar guvernul dă un HG privind aceste norme şi trebuie publicat în Monitorul Oficial. Nimic nu s-a întâmplat din toate acestea, domnul ministru a ieşit şi ne-a aruncat praf în ochi, îi reamintesc că suntem pacienţi nu suntem şi proşti, să credem tot ce ne-a promis dumnealui. Este o încercare cinică vizavi de noi de a mai tergiversa lucrurile, poate mai murim câţiva dintre noi”, a afirmat reprezentantul Asociaţiei.
