Ca urmare a unor contraatacuri reușite, militarii ruși au ocupat noi poziții, care anterior erau controlate de militanți ucraineni, în zonele Kremennaia și Artemovsk (denumirea rusească pentru Bahmut), a declarat pentru RIA Novosti expertul militar Andrei Marociko, locotenent-colonel în rezervă al republicii populare Luhansk (LNR), informează Rador.

“De la începutul acestei săptămâni, formațiunile înarmate ale Ucrainei fac zilnic numeroase încercări de a ataca formațiunile noastre defensive din zona Artemovsk și Kremennaia. Toate atacurile sunt respinse cu succes. Mai mult decât atât, în urma contraatacurilor Forțelor Armate ale Federației Ruse, în unele zone au fost ocupate poziții care anterior erau sub controlul luptătorilor ucraineni”, a spus Marociko, făcând referire la surse proprii.

Oficiali din Occident: contraofesiva nu răspunde așteptărilor

În primele sale faze, contraofensiva ucraineană are mai puțin succes, iar forțele rusești dau dovadă de mai multă competență decât se așteptau evaluările occidentale, au declarat pentru CNN doi oficiali occidentali și un înalt oficial militar american. Contraofensiva “nu răspunde așteptărilor pe niciun front”, a declarat unul dintre oficiali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *