Personalul auxiliar sanitar este cea mai dezavantajată categorie de personal din întregul domeniu bugetar, susţine Federaţia “Solidaritatea Sanitară”, conform Agerpres.
“Pentru corecta informare a publicului şi politicienilor privind legitimitatea revendicărilor ce fac obiectul protestelor, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ continuă prezentarea analitică a problemelor şi nedreptăţilor cu care se confruntă angajaţii din sănătate. După ce anterior am prezentat problemele cu care se confruntă medicii, şi asistentele medicale, indicăm acum situaţia în care se află personalul auxiliar sanitar, cea mai mare parte a acestuia fiind constituită din infirmiere, îngrijitoare, brancardieri. Infirmierele, îngrijitoarele, brancardierii sunt angajaţii cei mai afectaţi de disfuncţionalităţile Legii salarizării unice, aceasta fiind o sursă continuă de inechitate”, se arată într-un comunicat al FSSR.
În acest sens, sindicaliştii relevă câteva elemente pentru “înţelegerea dramatismului acestei situaţii”, arătând că personalul auxiliar sanitar este singura categorie de personal din întregul domeniu bugetar care nu beneficiază nici la ora actuală de salariile de bază prevăzute în Legea salarizării pentru anul 2022.
Potrivit sursei citate, personalul auxiliar sanitar are cea mai mare parte a salariilorde bază la nivelul minim pe economie.
În plus, această categorie este cea mai afectată de neactualizarea indemnizaţiei de hrană, din cauza ponderii pe care aceasta o reprezintă raportat la salariul de bază.
Negocieri sau grevă
În acest context, Federaţia “Solidaritatea Sanitară” solicită pentru această categorie de personal: pe termen lung, aplicarea proiectului noii Legi a salarizării, aşa cum a fost stabilit cu Ministerul Sănătăţii, iar pe termen scurt acordarea salariilor de bază la nivelul prevăzut de Legea salarizării pentru anul 2022, plata corectă a continuităţii prin raportarea sporului de tură şi a celui pentru lucrul în zile libere/sărbători legale la salariul de bază în plată, utilizarea valorii coeficientului de ierarhizare la nivelul salariului minim brut pe economie în plată (3.000 de lei), inclusiv pentru stabilirea valorii indemnizaţiei de hrană, acordarea drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de sector public de sănătate prin finalizarea negocieri şi înregistrarea acestuia.
“Toate aceste solicitări fac parte din revendicările pe care Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ le susţine prin programul de proteste anunţat, ce poate culmina cu greva naţională”, se mai arată în comunicat.
sursa:stiripesurse
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.