Atacul cu dronă asupra peninsulei Crimeea anexate de Rusia de sâmbătă a servit drept pregătire pentru contraofensiva plănuită, potrivit armatei ucrainene, relatează DPA.
“Distrugerea logisticii duşmanului este unul dintre elementele pregătitoare pentru acţiunile puternice ale forţelor noastre de apărare, care discută despre acest lucru de mult timp”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comandamentului de sud al armatei ucrainene, duminică, la televiziunea ucraineană.
“Iar această muncă pregăteşte pentru ofensiva pe scară largă pe care toată lumea o aşteaptă”, a spus Natalia Gumeniuk.
Drept rezultat al atacului cu dronă, un mare depozit rusesc de combustibil a luat foc sâmbătă dimineaţă în portul ucrainean Sevastopol. Potrivit relatărilor din media ruse, nu au existat morţi şi răniţi în urma atacului şi nu s-au produs pagube civile.
Kiev: 10 tancuri de petrol au fost distruse
Serviciul ucrainean de informaţii a relatat că zece tancuri cu ţiţei au fost distruse. Kievul nu a revendicat responsabilitatea pentru atac, dar serviciul de informaţii militare a precizat că astfel de explozii vor continua.
Rusia a invadat statul vecin în februarie 2022 şi ocupă în prezent circa 20% din teritoriului acestuia, inclusiv Crimeea, care a fost anexată în 2014.
De săptămâni de zile comunitatea internaţională aşteaptă anunţul unei ofensive ucrainene majore. Ucraina, cu ajutorul armamentului occidental, vrea să recucerească teritoriile ocupate.
sursa:stiripesurse
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.