Cauza acestei scurgeri de gaze nu a fost identificată imediat.
”După ce eşantioanele de sânge vor fi comparate cu eşantioane prelevate de echipă (la faţa locului) şi numai atunci” se va cunoaşte cauza exactă a dezastrului, iar tipul de gaz va fi stabilit, sublinaiză comisarul.
Cinci femei se află între victime, potrivit televiziunii indiene NDTV.
Doi băieţi, în vârstă de zece şi 13 ani, se află de asemena între morţi, potrivit aceleiaşi surse.
În august 2022, cel puţin 112 femei au fost spitalizate în urma unei scurgeri de gaze într-o fabrică de confecţii în Andhra Pradesh (sud).
Cu doi mai înainte, în 2020, o scurgere de gaze la o uzină de polistiren – LG Polymers, filiala indiană a întreprinderii sud-coreene LG Chemicals – a avut loc în acelaşi stat din sud, soldată cu 15 morţi şi sute de persoane spitalizate.
Această scurgere a lăsat în urmă scene teribile, cu oameni zăcând inconştienţi pe străzi, amintind tragedia de la Bhopal din 1984.
În noaptea de 2 spre 3 decembrie 1984, 40 de tone de gaze s-au scurs dintr-o uzină de pesticide, în acest oraş situat în centrul ţării.
Aproximativ 3.500 de oameni au murit, atunci, în câteva zile, în principal la periferie, unde se află instalaţiile întreprinderii americane Union Carbide, iar alte 25.000 de oameni au murit în anii şi deceniile care au urmat.
Consecinţele acestei tragedii sunt nesfârşite pentru locuitorii din jurul uzinei, mulţi dintre ei dând naştere unor copii cu malformaţii.
Numărul lor este imposibil de stabilit, însă pe străzile din apropierea instalaţiei abandonate multe familii au avut, după 1984, copii morţi prematur sau care sufereau de probleme grave de sănătate.
sursa:stiripesurse