Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că îl vede pe Gigi Becali ca fiind o persoană foarte interesată de propria imagine şi de bani şi că se îndoieşte că acesta se va retrage atât tiimp cât unul dintre elemente “va fi acolo”.
Burleanu i-a dat block lui Becali
El a menţionat că a blocat numărul de telefon al lui Becali, după ce a primit două mesaje de la el. A procedat astfel “pentru el, să aibă mai puţine păcate pe care să le împărtăşească la următoarea spovedanie”.“Nu este prima dată când vedem această declaraţie. Îl văd pe domnul Becali ca o persoană foarte interesată de propria imagine şi de bani. Atât timp cât unul dintre aceste elemente va fi acolo mă îndoiesc că se va retrage. Vă confirm primirea chiar în noaptea meciului – primul mesaj. Al doilea mesaj, dimineaţa. Însă trebuie să recunosc că am blocat domnului Becali numărul de telefon, astfel încât nu ştiu ce alte mesaje a mai trimis. De ce am făcut acest lucru? Am făcut-o chiar pentru el, să aibă mai puţine păcate pe care să le împărtăşească la următoarea spovedanie”, a spus Burleanu. “Profilul unui patron care se consideră stăpân în relaţia cu jucătorii şi cu antrenorii, care are un comportament discriminatoriu pe criteriii de gen şi nu numai, care consideră că fiecare om are un preţ nu cred că are un viiitor în fotbalul european”, a adăugat Răzvan Burleanu. “Am aflat cu această ocazie că domnul Becali ia participat la un singur blat.
Mă îndoiesc că este unul singur”, a mai afirmat şeful FRF. Burleanu a precizat că el este deschis oricând pentru o discuţie, instituţional. “Am vorbit cu domnul Argăseală, dacă domnul Becali îşi doreşte, din punct de vedere instiituţional suntem aici să ne vedem oricând. I-am spus de toată deschiderea noastră. Nu sunt un tip ranchiunos. Cred că va avea loc”. Răzvan Burleanu a ma declarat că nu a primit vreo propunere să nu mai existe sistemul VAR şi că nu există vreo discuţie cu privire la o ofertă pentru el pentru un post permanent la FIFA. Burleanu a făcut declaraţiile la finalul Adunării Generale a FRF, care a avt loc la Casa Fotbalului. Gigi Becali a lansat recent atacuri virulente asupra lui Răzvan Burleanu, Kyros Vasssaras (preşedintele CCA) şi Horaţiu Feşnic (arbitrul meciului Rapid – FCSB). Becali a spus, luni, într-o conferinţă de presă, că se retrage din fotbal şi că va reveni asupra deciziei doar dacă FRF şi CCA vor avea alţi preşedinţi.
