Coreea de Sud a tras focuri de avertizare asupra unei nave nord-coreene care a trecut linia de demarcaţie maritimă care separă cele două Corei, a anunţat armata sud-coreeană duminică, relatează channelnewsasia.com, potrivit news.ro.

Statul major al armatei sud-coreene (JCS) a declarat că a tras focuri de avertizare şi a emis un mesaj către o navă de patrulare nord-coreeană care a trecut sâmbătă dimineaţa „Northern Limit Line” (NLL), care prelungeşte linia de demarcaţie dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud pe mare.

Incursiunea nord-coreeană vine în condiţiile în care tensiunile sunt mari după o creştere a activităţii militare a Phenianului

În timpul operaţiunilor, o navă de patrulare sud-coreeană a intrat în „contact minor” cu o navă de pescuit chineză din apropiere, din cauza vizibilităţii reduse, fără probleme de siguranţă, dar cu răni uşoare în rândul echipajului sud-coreean, a adăugat JCS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *