Decizia Statelor Unite de a livra Ucrainei tancuri Abrams a fost luată în urma presiunilor din partea Germaniei, potrivit unei declaraţii neaşteptate făcute recent de Washington, relatează luni DPA. Preşedintele american Joe Biden a aprobat măsura după ce Germania i-a transmis liderului american că ea nu doreşte să trimită tancuri Leopard în Ucraina în absenţa unui angajament al SUA de a furniza de asemenea tancuri Kievului, a declarat duminică seară consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, scrie Agerpres.
Armata americană nu era favorabilă ideii trimiterii de tancuri Abrams întrucât acestea nu păreau a fi adecvate câmpului de luptă din Ucraina.
Comentariul lui Sullivan vine în contradicţie cu alte declaraţii ale Casei Albe şi cu unele luări de poziţie ale guvernului german. Declaraţia survine înainte cu câteva zile de o vizită a cancelarului german Olaf Scholz la Washington, prevăzută pentru 3 martie.
În pofida apelurilor repetate ale Kievului, Scholz a ezitat în primă fază să trimită tancuri Leopard armatei ucrainene, schimbarea poziţiei sale producându-se abia luna trecută, după ce Washingtonul a fost de acord să furnizeze Ucrainei tancuri americane Abrams. Şeful executivului german a insistat asupra modului în care Berlinul se coordonează cu ceilalţi aliaţi în problema furnizării de echipamente militare Ucrainei. Joe Biden ”iniţial a luat decizia de a nu le trimite (tancuri Abrams) întrucât Pentagonul i-a spus că nu vor fi utile pe front în această luptă. Ce ar fi utile sunt tancurile germane”, a explicat Jake Sullivan.
Totuşi, în interesul ”unităţii alianţei” şi pentru a garanta că ”Ucraina obţine ceea ce doreşte”, Biden a fost de acord să livreze tancuri, chiar dacă modelul Abrams nu este ceea ce Ucraina are nevoie chiar acum, a spus reprezentantul Casei Albe pentru postul de televiziune ABC.
Remarcile sale au venit ca răspuns la o întrebare privind posibilitatea ca tancurile americane Abrams să nu ajungă în Ucraina în acest an.
sursa:stiripesurse
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.