Parlamentul cecen a adoptat un amendament conform căruia preşedintele republicii, în Constituția cecenă, se va numi ”Mekh-Da” (în traducere, Tată al poporului sau Tată al ţării), a declarat președintele Parlamentului cecen, Magomed Daudov, conform meduza.io, scrie Rador.
El a afirmat că un astfel de amendament a fost adoptat pentru stabilirea uniformității în utilizarea titulaturii de lider al regiunii în limba cecenă. Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, este primul care va purta titulatura.
Daudov a specificat că termenul ‘Mekh-Da’ a fost folosit în rândul locuitorilor Ceceniei rezistând de-a lungul istoriei și în traducere înseamnă ‘cel mai înalt oficial al republicii’.
Deputatul Dumei de Stat Adam Delimhanov a explicat ce înseamnă ‘Mekh-Da’. ‘Sensul acestui cuvând mai exact este de lider responsabil pentru poporul său’, a spus Magomed Daudov.
Folosit și de inguși
În același timp, publicația Kavkaz.Realii indică faptul că în traducerea literară, ”Mehkan” înseamnă ”Tată al regiunii”, dar este folosit în sensul de ‘Tată al poporului’, ‘Tată al ţării’.
Makka Albogacieva, cercetător la Departamentul de Etnografie din Caucaz al Muzeului de Antropologie și Etnografie Petru cel Mare, a declarat că în trecut termenul ”Mehkan Da” (la inguși) sau Mekh Da (la ceceni) nu era folosit. Potrivit cercetătorului, ingușii și cecenii au început să folosească acest termen destul de recent, după cum este numit informal liderul regiunii.
sursa:stiripesurse
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.