Analistul economic Constantin Rudniţchi susţine că o inflaţie mai mică nu înseamnă o scădere a preţurilor, ci faptul că preţurile vor creşte mai puţin decât au crescut anul trecut. Constantin Rudniţchi a declarat, vineri, la Prima News, că preţurile alimentelor au crescut cel mai mult în 2022, după sectorul energetic.
“Statistica arată că preţurile alimentelor au crescut anul trecut mult după sectorul energetic alimentele sunt pe locul 2 dacă ar fi să facem un top al scumpirilor. Cauzele se ştiu în linii generale şi anume totul pleacă de la această creştere a tarifului la energie, la gaze naturale, sunt companii din industria alimentară care folosesc şi energie şi gaze în funcţie de domeniu. De exemplu, panificaţia foloseşte mai multe gaze naturale, energia electrică este folosită de industria cărnii pentru că e vorba de echipamente de răcire. Al doilea impact vine de la carburant şi nu în ultimul rând vine şi un efect din zona cerealelor. Preţul cerealelor a crescut anul trecut, a ajuns la valori inimaginabile şi atunci pe acest lanţ cereale, animalele consumă cereale, sunt prelucrate vine un impact şi din această zonă. Toate s-au strâns anul trecut”, a explicat Constantin Rudniţchi.
sursa:stiripesurse
