Uniunea Europeană (UE) a înfiinţat o misiune civilă care să supravegheze frontiera instabilă dintre Armenia şi Azerbaidjan, două foste republici sovietice rivale din Caucaz, relatează AFP.

”Stabilim azi (luni) o misiune civilă a UE în Armenia, EUMA, pentru a contribui la stabilitate, instaurarea încrederii şi garantarea unui mediu propice eforturilor de normalizare între Armenia şi Azerbaidjan”, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

”Această misiune marchează începutul unei noi faze a angajamentului nostru în Caucazul de Sud, în favoarea unei păci durabile”, a anunţat Borrell în urma unei reuniuni a miniştrilor de Externe UE, la Bruxelles, scrie news.ro.

Această misiune a fost solicitată de către Armenia şi urmează să continue activitatea unei misiuni de 40 de oameni desfăşurată timp de două luni, la sfârşitul anului trecut.

Noua misiune – al cărei mandat este de doi ani – urmează să efectueze misiuni de ”patrulare de rutină şi să prezinte bilanţuri ale situaţiei”, anunţă într-un comunicat UE.

Această iniţiativă intervine în contextul în care Moscova, care se concentează asupra Războiului din Ucraina, îşi pierde influenţa, după zeci de ani de influenţă în vecinătatea sa.

Armenia şi Azerbaidjanul au purtat, la începutul anilor ’90, pentru a prelua controlul asupra enclavei separatiste azere Nagorno Karabah.

Acest război s-a soldat cu 30.000 de morţi şi s-a încheiat cu o victorie a Armeniei.

Baku şi-a luat revanşa într-un al doilea război, în 2020, soldat cu 6.500 de morţi, şi a preluat părţi întregi ale regiunii separatiste.

Forţe ruse de menţinerea păcii au fost desfăşurate în zonă, după conflict, în 2021.

Însă Armenia i-a acuzat pe militarii ruşi de faptul că nu au împiedicat confurntări armate şi că nu au arestat azeri care blocau singurul frum către Nagorno Karabah.
sursa:stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *