Zilele libere sunt motiv de ceartă între PSD și PNL!

Organizaţia judeţeană a PSD îi acuză pe liberali şi pe prefectul Mircea Creţu că au sărbătorit mai devreme cu aproape o săptămână Ziua Micii Uniri, din cauză că acum “mai-marii oraşului sunt plecaţi în minivacanţe”, fapt pe care social-democraţii îl descriu drept “o ruşine”, informează Agerpres.

“Sperăm ca Partidul Naţional Liberal Sibiu să înceapă să respecte istoria şi eroii neamului românesc. Să sărbătoreşti anticipat Ziua Micii Uniri în 18 ianuarie, cu şase zile înainte de data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor, să dansezi Hora Unirii şi să mergi la spectacole aniversare în altă zi pe motiv că mai-marii oraşului sunt plecaţi în minivacanţă este o ruşine! Din acest motiv, PSD nu a răspuns la invitaţia prefectului şi nu a participat, în 18 ianuarie, la acest simulacru de sărbătoare. Ne exprimăm speranţa că domnul prefect n-o să mai facă astfel de gafe, care aduc atingere demnităţii românilor”, a transmis PSD Sibiu, marţi, printr-un comunicat de presă.

Pe 18 ianuarie, în centrul municipiului Sibiu, în faţa sediului Primăriei, prefectul Mircea Creţu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Marcel Luca, rectorul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, profesorul de istorie Sorin Radu, dar şi studenţi din Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” au sărbătorit Mica Unire şi au încins o horă.

Conform imaginilor publicate de către Prefectura Sibiu, la evenimentul din 18 ianuarie dedicat Unirii Principatelor au mai participat şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, dar şi liderul USR Sibiu, consilierul judeţean Ruxandra Cibu Deaconu.

La solicitarea AGERPRES în legătură cu poziţia PSD Sibiu de marţi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Gabriela-Elena Luca, a precizat: “Fiind zi de sărbătoare, nu intrăm în polemică cu nimeni”.

FOTO: Imagini de acum 5 zile publicate de Prefectura Sibiu pe pagina de Facebook.

 

Sursa:stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *