Toate companiile din România care sunt în transpunerea Regulamentului european vor plăti taxa de solidaritate, nu vor putea scăpa, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezent marţi seara la Complexul Energetic Oltenia.
“Sunt convins că toate companiile din România care sunt în acel Regulament european şi în acea transpunere a Regulamentului european vor plăti taxa de solidaritate. Nu vor putea scăpa, aşa cum aţi văzut şi declaraţia de la ANAF”, a spus Popescu.

Pe de altă parte, întrebat despre cantitatea de gaze pe care România o are, în prezent, în depozite, oficialul a transmis că există 2,230 miliarde metri cubi, adică “undeva la 68%, cu mult peste nivelul de golire care a fost prognozat”.

Săptămâna trecută, grupul austriac OMV a anunţat, referitor la plata taxei de solidaritate în România, că “OMV Petrom ar urma să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului”.

La scurt timp după anunţul OMV, Ministerul Finanţelor a transmis, printr-un comunicat, că transpunerea Regulamentului în legislaţia naţională vizează întregul sector energetic şi, în speţă, toate companiile care activează în domeniu.

Prevederile Regulamentului UE 2022/1854 care vizează toate statele membre şi are ca principal obiectiv protejarea categoriilor vulnerabile de populaţie împotriva efectelor creşterii preţurilor la energie şi finanţarea investiţiilor în proiecte energetice strategice, a fost în legislaţia naţională prin Ordonanţa de Urgenţă aprobată în şedinţa de Guvern din 29 decembrie 2022.

Potrivit autorităţilor române, în urma acestei măsuri ar urma să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei.

Contribuţia de solidaritate este de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani, respectiv 2018, 2019, 2020 şi 2021. Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,64%.
sursa:stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *