Rusia a arătat imagini cu operațiunea de încărcare a unei rachete balistice intercontinentale într-un lansator, potrivit EurAsian Times. Acțiunea a avut loc în regiunea Kaluga și vine înainte de evenimentul dedicat forțelor strategice ruse care gestionează rachetele nucleare. Vladimir Putin și-a schimbat strategia după ce Joe Biden a anunțat că poate trimite în Ucraina sisteme de apărare anti-rachetă „Patriot”.

„Importanța acestei operațiuni constă în faptul că racheta va fi în serviciul de luptă, conform planului. Țara va primi o nouă unitate cu încărcătură nucleară, care ne va permite să rezolvăm orice sarcini la nivel strategic”, a declarat Alexei Sokolov, comandant al formațiunii de rachete Kozelsky.

RS-24 „Yars” este o rachetă balistică intercontinentală echipată cu încărcătură termonucleară, care a fost testată prima dată pe 29 mai 2007. Ea este mai puternică decât Topol-M.

Aceasta poate transporta încărcături nucleare multiple, care pot fi operate independent spre ținte diferite, mai exact patru încărcături ce pot fi dirijate independent. Are o lungime de 23 de metri, un diametru de doi metri și o masă de 49,6 tone.

sursa: Twitter

Racheta conține un motor cu combustibil solid, care îi permite să atingă o viteză maximă de 24.500 de kilometri pe oră (de peste 20 de ori viteza sunetului). Raza operațională este de 11.000 kilometri iar precizia, de 150 de metri, spun rușii.

Un nou avertisment din partea Rusiei

Ambasada Rusiei la Washington a trecut la noi amenințări după ce s-a vorbit despre un transport de rachete americane „Patriot” în Ucraina. SUA este dispusă să-l ajute pe Volodimir Zelenski cu noi arme. „Dacă acest lucru se confirmă, vom asista la încă un pas provocator al administrației americane, care poate duce la consecințe imprevizibile”, a transmis Ambasada Rusiei la Washington.

Ambasada rusă a mai declarat că livrările de arme către Ucraina nu vor face decât să întărească „sentimentul de impunitate al regimului Zelenski” și să-l împingă spre „noi crime împotriva civililor”. Și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că orice rachetă Patriot trimisă în Ucraina va fi o „țintă legitimă” pentru Rusia.

Sursa:evz