Din grupa B mai fac parte SUA și Țara Galilor, care se vor înfrunta în această seară, de la ora 21.00.

___

Jucătorii iranieni au ales să nu intoneze imnul de stat, ca semn de susținere a mișcărilor de protest din Iran ale compatrioților lor.

După un meci ce a avut peste 25 de minute suplimentare de joc, în fața a peste 45.300 de spectatori prezenți pe Khalifa International Stadium, din Doha, Anglia s-a instalat confortabil în fruntea clasamentului grupei B.

Singurul moment tensionat al meciului s-a derulat după primele 8 minute de joc, când portarul titular Alireza Beiranvand s-a ciocnit de un coechipier și după minute bune de îngrijiri medicale, a fost înlocuit de Hossein Hosseini.

Defensiva Iranului a rezistat până în minutul 35, când Bellingham a deschis scorul cu o lovitură de cap (1-0).

Saka și Sterling au completat tabela până la pauză, după acțiuni colective în minutele 43 și 45+1 (3-1).

Saka a făcut dubla după pauză (4-1, min. 62), înainte ca Iranul să puncteze la primul șut pe spațiul porții prin jucătorul lui Porto, Mehdi Taremi, în minutul 65, cu un șut din careu, sub transversală

Intrat în minutul 70, Rashford a marcat la prima atingere de balon (5-1 min. 71), iar Grealish introdus și el în același minut, a dus scorul la 6-1, din pasa altruistă a altei rezerve, Callum Wilson.

Iranienii au ratat în minutul 90+7 cea mai mare ocazie a meciului, Ali Karimi ratând din poziției unu la unu cu Pickford.

În al 11-lea minut suplimentar al reprizei secunde, Iran a primit un penalty, pentru o tragere de tricou la o aglomerare în careu.

Taremi a transformat, înscriindu-se pe lista golgheterilor, alături de Saka, ambii cu câte o dublă.

Luni se mai joacă la Cupa Mondială meciurile dintre Senegal și Țările de Jos (ora 18.00) și SUA – Țara Galilor (ora 21.00).

sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *