Fostul ministru al Muncii, deputatul PNL Raluca Turcan, a declarat, joi, că este împotriva supraimpozitării muncii part-time, adăugând că prevederea referitoare la acest aspect adoptată în Camera Deputaţilor poate fi corectată fie de Curtea Constituţională, fie în Parlament, printr-o iniţiativă legislativă în acest sens, pe care analizează dacă o va susţine sau nu, conform Agerpres.

  • “Articolul 56 din Constituţie prevede o aşezare echitabilă a probei fiscale şi din nefericire, prin supraimpozitarea unei munci neprestate, practic se pleacă de la premisa de a fi încălcată Constituţia. Deci cred că poate fi verificat şi constituţionalitatea acestei prevederi. Vom vedea cum se va pronunţa Curtea Constituţională. V-am spus: e o situaţie gri. În politică nu există doar alb sau doar negru. Eu m-am luptat alături de mulţi colegi, au lipsit doar 15 voturi în plenul Camerei Deputaţilor să renunţăm la această prevedere, însă ea este integrată într-o ordonanţă care are şi efecte pozitive şi atunci este dificil de evaluat politic”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Potrivit parlamentarului PNL, supraimpozitarea contractelor part-time este “o greşeală” care poate fi corectată printr-o “iniţiativă legislativă separată”. “Există pârghii parlamentare pentru a corecta această greşeală de măsură care, pe fond, nu stimulează munca, ci dimpotrivă, încurajează munca la negru. Inclusiv iniţiativă legislativă separată”, a precizat Raluca Turcan.

Întrebată de jurnalişti dacă va susţine o iniţiativă legislativă pentru anularea supraimpozitării contractelor part-time, Raluca Turcan a răspuns că ia în calcul şi această variantă. “Evaluez foarte serios, de altfel vă mărturisesc că am parcurs toate etapele dezbaterilor interne de partid şi în forurile de conducere şi-n forurile Camerei Deputaţilor şi da, eu evaluez susţinerea pentru un astfel de demers. Dacă l-aş face singură, ar fi doar unul politicianist, aşa că evaluez ce susţinere ar avea acest proiect”, a mai precizat deputatul PNL Sibiu.

Parlamentarii USR iau în calcul să conteste la Curtea Constituţională modificările la Codul fiscal adoptate miercuri de plenul Camerei Deputaţilor şi vor solicita semnături şi din partea deputaţilor liberali pentru acest demers, a informat miercuri, deputatul Cristian Seidler.

Proiectul de lege respectiv prevede şi ca suprataxarea contractelor de muncă part-time să rămână în continuare aşa cum este prevăzută în Ordonanţa Guvernului 16/2022 de modificare a Codului Fiscal.

Mai mulţi deputaţi PNL şi USR, printre care Raluca Turcan şi Robert Sighiartău, au propus un amendament de eliminare a acestei prevederi, care a fost respins respins la Comisia de buget.
sursa:stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published.