Istoricul Emanuel Copilaș atrage atenția că momentul crizei rachetelor din Polonia reprezintă un moment de cotitură pentru evoluția războiului din Ucraina. El aduce în acest sens argumente din propria noastră istorie sau chiar de la momentul Revoluției Maghiare din 1956. „Orice s-ar întâmpla, Ucraina trebuie să conștientizeze că nu va avea niciodată un loc permanent la masa marilor puteri”, este concluzia lui Copilaș.

„Am să supăr iarăși multă lume, dar comportamentul Ucrainei este lipsit de responsabilitate în acest moment. Toată presa internațională a vuit ieri, pe baza unei informații pripite (și eronate, așa cum s-a dovedit) – cum că două rachete rusești au ajuns pe teritoriul Poloniei, stat membru NATO. Așa este, numai că rachetele erau folosite de către apărarea ucrainiană, nu de către forțele agresoare ruse. A fost vorba despre o eroare umană, nimic intenționat. Problema este tendențiozitatea obscenă cu care această informație a fost manipulată în presa internațională: când era vorba de ruși, părea o provocare făcută cu bună știință forțelor NATO; acum, când ne-am dumirit cum stă treaba de fapt, este vorba despre o eroare involuntară a ucrainienilor, doar se mai întâmplă și lucruri din acestea pe timp de război, nu-i așa?”, atrage atenția Emanuel Copilaș, pe pagina sa de Facebook.

„Ucraina de astăzi începe să semene într-o oarecare măsură cu România postbelică (1944-47). Și atunci, forțe politice de top au căutat tot felul de tertipuri pentru atragerea Occidentului într-un nou război împotriva URSS pentru a evita intrarea țării în sfera de influență sovietică. Mulți politicieni și diplomați occidentali, ca să nu mai vorbesc de cei sovietici, au fost efectiv îngrijorați și ultragiați de comportamentul acestor forțe politice (PNȚ), pe care l-au perceput drept o stratagemă pentru a forța nepermis de mult mâna Occidentului și a îl atrage într-un conflict de proporții pe care nimeni nu îl dorea în acel moment. Și mai ales pentru a șterge cu buretele alianța României antonesciene cu Germania nazistă împotriva URSS, România fiind deseori pe locul doi, după Germania, ca număr de contingente militare active pe front.

Nu spun că România a meritat să fie abuzată și umilită de sovietici în perioada postbelică; niciun stat nu merită așa ceva, mai ales nicio societate. Problema apare când un stat care nu are statut de mare putere globală caută să profite de un context internațional volatil pentru a îl face și mai inflamabil. Exact cum a procedat Ucraina zilele trecute. Ucraina începe să-și piardă încrederea în Occident, pe bună dreptate, și pare că dorește să lase impresia că nu mai are nimic de pierdut în acest conflict. Nu este așa. Are enorm de pierdut, și noi pe lângă ea. Rusia încearcă și ea să blufeze cu amenințările sale nucleare repetate, arătând că are și alte opțiuni decât Ucraina dacă va fi adusă în postura de a nu mai avea nimic de pierdut. Deocamdată asistăm la un război de uzură, unul în care resursele Ucrainei și răbdarea Occidentului se apropie de sfârșit, ținând cont mai ales de contextul economic și energetic european. Nici în Rusia situația nu e roză, dar resursele naturale sunt uriașe, iar propaganda ultraconservatoare și nostalgic imperialistă a lui Putin reușește să atragă încă destui aderenți, mai ales că aproape întreg sistemul educațional rus e impregnat de această propagandă.

Ucraina simte probabil că a cam ajuns la fundul sacului, iar concluzia aceasta o face să comită gesturi tot mai agresive și mai îndrăznețe, gesturi alimentate de apatia în creștere a Occidentului față de conflict, respectiv de reziliența, chiar și la un nivel scăzut și debusolant (pentru ruși), a Rusiei. Războinicii din spatele tastaturilor au și ei partea lor de vină pentru acest deznodământ, cam la fel cum Radio Europa Liberă l-a avut în 1956 atunci când i-a încurajat pe revoluționarii maghiari să reziste cu obstinență în fața invadatorilor sovietici deoarece ajutorul NATO nu ar fi departe. Au murit și au suferit astfel mult mai mulți oameni decât era necesar.

SUA au făcut deja destui bani din conflict și încep să se teamă pentru marasmul economic în care se află Germania și întreaga UE, respectiv de răcirea destul de accentuată a relațiilor cu China. Exact ca după al doilea război mondial, facem bănuți frumoși din toată tărășenia, aproape că ne dublăm PIB-ul, dar mai avem nevoie și de parteneri comerciali relativ stabili, puternici și mulțumiți pentru a face comerț și a ne pune creșterea economică formidabilă pe o bază internațională solidă și durabilă. Cine știe, poate că vom vedea și un nou plan Marshall cât de curând.

E tragică toată această panoramă belicoasă, cu atâtea interese, oportunități și gesturi de frondă iresponsabile suprapuse în cadrul unor constelații dialectice volatile și periculoase. Orice s-ar întâmpla, Ucraina trebuie să conștientizeze că nu va avea niciodată un loc permanent la masa marilor puteri, ci doar un rol respectabil ca putere globală de talie mijlocie cel mult. Și asta doar în perspectivă, dacă războiul se va încheia curând”, concluzionează istoricul Emanual Copilaș.

______________________

Emanuel Copilaș este lector la Universitatea de Vest Timișoara și doctor în Relații Internaționale și Studii Europene, cu teza „Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc, 1948-1989”, realizată sub coordonarea profesorului Michael Shafir. Copilaș a publicat până în prezent mai multe volume în domeniul istoriei.

Emanuel Copilas

acum 8 ore

Am să supăr iarăși multă lume, dar comportamentul Ucrainei este lipsit de responsabilitate în acest moment. Toată presa internațională a vuit ieri, pe baza unei informații pripite (și eronate, așa cum s-a dovedit) – cum că două rachete rusești au ajuns pe teritoriul Poloniei, stat membru NATO. Așa este, numai că rachetele erau folosite de către apărarea ucrainiană, nu de către forțele agresoare ruse. A fost vorba despre o eroare umană, nimic intenționat. Problema este tendențVezi mai mult

Sursa:stiripesurse

By Editor

Leave a Reply

Your email address will not be published.