Biroul de Comunicații Strategice al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că un lunetist ucrainean a eliminat un soldat rus de la o distanță de 2,7 kilometri. Moartea inamicului a fost postată pe rețelele de socializare, fiind un moment foarte rar întâlnit.

Biroul de Comunicații Strategice al Forțelor Armate ale Ucrainei a precizat că lunetistul a fost la un pas de a obține recordul mondial pentru cea mai lungă ucidere în luptă, dar a ajuns pe locul doi. „Ocupantul a fost eliminat printr-o lovitură precisă a forțelor noastre speciale de la o distanță de 2.710 de metri – distanță care acum ocupă locul doi în clasamentul mondial, confirmat de comandamentul Forțelor Armate”, au transmis reprezentanții armatei.

Abilitatea lunetistului ucrainean de a ucide un soldat rus de la 2,7 kilometri depărtare are nevoie de o precizie a muniției și a armelor de foc și antrenament intens, potrivit The Sun.

În război, ucrainenii utilizează unele dintre cele mai puternice puști fabricate vreodată – Snipex Alligator și Sniper T-Rex care au dimensiuni impresionante. Ambele au o viteză de 3.200 de metri pe secundă – ceea ce înseamnă că ar dura doar trei secunde pentru a atinge ținta. Armele pot trage un glonț de 14,5 mm pe distanțe de peste patru kilometri.

Recordul mondial actual pentru uciderea unei ținte la distanță lungă este de 3.540 de metri, dar nu în războiuk din Ucraina, ci într-o operațiune specială în Irak în 2017.

Virologul Van Ranst, vizat de un lunetist de extremă dreapta. Măsuri extreme pentru omul de știință. FOTO
Sursa foto: Asia Times

Un lunetist canadian, record mondial

În 2017, un lunetist canadian de la Joint Task Force 2 (JTF-2) a neutralizat o țintă ISIS în Irak de la o distanță de peste 3,540 de metri. Este una dintre cele mai mari fapte realizate vreodată în istoria militară. „Comandamentul canadian de operațiuni speciale poate confirma că un membru al Task Force 2 a atins cu succes o țintă la 3,540 de metri. Din motive de securitate operațională și pentru a păstra siguranța personalului nostru și a partenerilor de coaliție, nu vom da detalii precise cu privire la momentul și modul în care a avut loc acest incident” au transmis Forțele Armate ale Canadei (CAF).

Operațiunea JTF-2 a avut și o semnificație militară reală: „Focul în cauză a perturbat de fapt un atac al Daesh (Statul Islamic) asupra forțelor de securitate irakiene”, a declarat o sursă pentru ziarul canadian The Globe and Mail. „În loc să fie aruncată o bombă care ar putea ucide civilii din zonă, aceasta este o aplicare foarte precisă a forței. Și pentru că s-a tras de la o distanță așa de mare, băieții răi habar n-aveau ce se întâmplă”.

Surza:evz