Vestea demiterii fostului Rector al Universității Valahia din Târgoviște Calin Oros, din funcția de Director General al Parcului Industrial Priboiu, acolo unde fusese numit din data de 23.04. 2021 de către Președintele Consiliului Județean Dâmbovița poate surprinde doar pe cine nu cunoaște motivațiile din spatele acestei decizii.

Chiar dacă managementul exercitat la Universitatea Valahia din Târgoviște vreme de două mandate (8 ani de zile) nu a fost nici pe departe atât de performant cum a lăsat să se înțeleagă în comunicatele date presei, Călin Dinu Oros a primit o șansă nesperată din partea conducerii consiliului județean in anul 2021

Fostul rector insă nu s-a putut ridica la înălțimea acestei funcții, înregistrând rezultate extrem de slabe in activitatea sa de management și, pe deasupra, in afara unei caracteristice atitudini arogante, inregistrand frecvent absențe nemotivate la locul de muncă.Salariul însă venea regulat pe card.

Surse demne de încredere, au relatat că picătura care a umplut paharul a fost  plecarea sa recentă până în America de Sud, plecare ce nu a fost nici măcar anunțată autorităților județene.

Ironia sorții, Călin Dinu Oros declara în urmă cu câteva săptămâni, într-un cerc de prieteni, ce importante sunt realizările sale în fruntea Parcului Industrial Priboiu.

Salutăm si noi decizia/hotărârea Președintelui Consiliului Județean, CORNELIU STEFAN, ce demontrează incă odată  că a ajuns la o maturitate decizională capabilă să așeze Dâmbovița pe o direcție corectă de dezvoltare, netolerând lipsa de performanță. Ne-am dori ca o parte din înțelepciunea mai marilor județului, ce și-au însușit străvechiul dicton potrivit căruia funcțiile trebuie ocupate după capacitate si performanță, nu după alte criterii, să fie transferată și către Universitatea Valahia din Târgoviște, acolo unde Călin Dinu Oros conduce încă Departamentul de Studii în Limbi Străine, organism care a reușit sub bagheta sa o nouă contraperformanță, aceea de a nu școlariza niciun student in anul universitar 2022-2023.

Insă ce pretentii sa avem cand acesta este nivelul la care a ajuns la această oră Universitatea Valahia, sub bagheta actualei conduceri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *