Guvernul țării noastre a plătit în perioada aprilie-iunie aproape 108 milioane lei pentru cazarea şi masa cetăţenilor ucraineni, fugiți din calea războiului. Conform datelor analizate de Profit.ro, din această sumă, 87,3 milioane sunt bani decontaţi de către persoane fizice care au cazat ucraineni, iar restul, de către persoane juridice.
Cei care încasează bani pentru cazarea ucrainenilor – până la 2.100 de lei pe lună pentru fiecare persoană – nu trebuie să îi declare la ANAF şi nici nu au obligaţii de plată, aspect care a făcut această activitate extrem de atractivă în detrimentul veniturilor clasice din chirii, unde veniturile sunt mai mici şi există obligaţii fiscale. Guvernul nu doar că nu a acordat sprijinul de cazare direct refugiaţilor, ci acordă chiar şi banii de hrană tot celor care îi cazează, precizează Profit.ro.
Lider în ceea ce priveşte sumele decontate de persoane fizice este zona Bucureşti-Ilfov – cu 18,4 milioane lei, urmată de Constanţa – cu 10,6 milioane lei, Suceava – 6,85 milioane lei, Cluj – 5,61 milioane lei şi Sibiu – 4,9 milioane lei.
Sumele pe care le primesc de la autorități persoanele care găzduiesc cetățeni ucraineni, respectiv 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare, reprezintă cheltuieli decontate și nu un venit pentru care cei care îl încasează, astfel că nu datorează pentru aceste sume impozit și contribuții, a transmis ANAF pentru Profit.ro. De asemenea, nu trebuie să depună nici Declarația Unică.
sursa foto – digi24.ro