Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Adriana Pistol îi sfătuieşte pe toţi pacienţii să nu mai dea bani medicilor, susţinând că “nu vor căpăta niciun fel de îngrijire în plus faţă de cea de care ar beneficia oricum”. Ea a recunoscut însă că această mentalitate este una dificil de schimbat, scrie news.ro

Adriana Pistol a fost întrebată, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă consideră şpaga în spitale un fenomen, în condiţiile în care românii consideră că medicii sunt mai corupţi decât politicienii.

“Nu deţin informaţii referitor la acest subiect în sensul de date foarte concrete. În mod sigur, dacă cetăţenii simt lucrurile astea în continuare, ceva se petrece. Din puţinele informaţii pe care le deţin ştiu că Agenţia de Integritate a Ministerului Sănătăţii are un program prin care se colectează de la cetăţeni toate aceste informaţii. Ne-am uitat puţin în ultimele două luni şi ceea ce am observat a fost faptul că, dintre respondenţi, în urma sms-ului pe care îl primesc după ce au făcut o vizită într-o unitate sanitară, în jur de doi la sută dintre aceştia reclamă că li s-au solicitat diverse beneficii de către diverse persoane din unităţile sanitare şi tot cam atâtea aveau şi disponibilitatea să reclame acest lucru organelor în drept, fapt care se şi petrece, sunt încurajaţi să facă acest lucru”, a declarat Adriana Pistol.

Întrebată ce poate face Ministerul Sănătăţii pentru a schimba acest lucru, ea a răspuns: “Ministerul Sănătăţii nu poate face mai mult decât să stimuleze toţi cetăţenii care sunt puşi într-o astfel de situaţie să comunice acest lucru şi să aibă o atitudine proactivă alături de minister pentru a sfârşi astfel de practici, pentru că este singura modalitate prin care noi putem să acţionăm. Cred că toţi medicii şi toate cadrele medicale din România sunt cei care trebuie să participe la schimbarea mentalităţii populaţiei despre această tagmă profesională şi asta o pot face printr-un comportament adecvat faţă de pacienţii lor, care să nu implice sub nicio formă astfel de practici”…citeste INTEGRAL aici

 

sursa foto – evz.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *