Medicul lui Joe Biden a transmis într-un comunicat dat publicităţii de Casa Albă, că liderul Statelor Unite a fost din nou testat pozitiv pentru Covid-19, scrie agerpres.ro

 

 

 

Preşedintele SUA “continuă să se simtă bine, deşi se confruntă cu o revenire a unei tuse uşoare”, a declarat medicul său Kevin O’Connor.

“El continuă să nu aibă febră şi este într-o bună dispoziţie”, a adăugat el.

După ce a fost testat negativ la COVID-19 marţi şi miercuri săptămâna trecută, Joe Biden a fost din nou testat pozitiv sâmbătă.

Medicul său a spus că este un caz de ”recădere”, caz observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.

Preşedintele în vârstă de 79 de ani a spus săptămâna trecută că simptomele sale au fost uşoare şi că a continuat să lucreze din izolare, el considerând că forma sa uşoară de boală se datorează vaccinării anterioare anti-COVID-19 şi tratamentului antiviral urmat după îmbolnăvire.

În urma retestării pozitive el a fost nevoit să-şi anuleze mai multe călătorii şi participarea la evenimente, în cadrul unor acţiuni prin care doreşte să contracareze scăderea popularităţii sale relevată de sondaje, cu câteva luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, transmite AGERPRES

 

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *