Administrația pentru Siguranța Maritimă de pe insula Pingtan din provincia chineză Fujian, situată vis-a-vis de insula autonomă Taiwan, a emis un avertisment de navigație cu privire la aceste exerciții joi seara, potrivit CNN. Autoritățile interziceau atunci tuturor navelor să intre în apele din apropierea insulei, precizând că “misiunile de antrenament cu muniție reală” vor avea loc sâmbătă între orele 8:00 și 21:00 (ora locală), scrie biziday.ro

Într-un incident separat, Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că a detectat o dronă neidentificată zburând deasupra insulei Dongyin, situată în apropierea Chinei continentale, de două ori joi, adăugând că nu poate exclude că drona a fost folosită pentru a “aduna informații” din zonă.

Vestea exercițiilor militare chineze vine pe fondul speculațiilor cu privire la modul în care China ar putea răspunde unei potențiale vizite a președintelui Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, insulă autonomă pe care Beijingul o vede ca parte a teritoriului său. Tensiunile au escaladat între Statele Unite și China cu privire la potențiala călătorie, liderul chinez Xi Jinping avertizându-l recent pe președintele american Joe Biden că “dacă te joci cu focul, te vei arde”.

Pelosi urma să părăsească SUA vineri pentru a realiza un turneu în Asia, deși a rămas incert dacă itinerariul său va include și Taipeiul, a declarat pentru CNN o persoană familiarizată cu programul doamnei Pelosi. Mai mult, potrivit oficialilor americani ai Apărării, un plan de securitate care implică nave și aeronave este în curs de dezvoltare de către Pentagon pentru a asigura siguranța lui Pelosi în cazul în care va avea într-adevăr loc o vizită în Taiwan, scrie biziday.ro

 

sursa foto – facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *