Aleksandr Viktorovici Ionov, un agent rus care a fost supus vineri sancțiunilor americane, a fost acuzat că a folosit grupuri politice din Statele Unite pentru a face propagandă pro-Rusia, inclusiv în timpul invaziei Ucrainei de la începutul acestui an, a anunțat vineri Departamentul american de justiție, potrivit The Guardian care citează Tampa Bay Times.

Ionov este acuzat în fața unui tribunal federal din Florida de conspirație pentru ca cetățeni americani să acționeze ca agenți ilegali ai guvernului rus, relatează Associated Press.

“Ionov ar fi orchestrat o campanie de influență nerușinată, transformând grupuri politice americane și cetățeni americani în instrumente ale guvernului rus”, a declarat într-un comunicat procurorul general adjunct Matthew Olsen, șeful diviziei de securitate națională a Departamentului de Justiție.

Cazul face parte dintr-o campanie mult mai amplă a Departamentului de Justiție de combatere a operațiunilor de influență străină menite să modeleze opinia publică din SUA.

În 2018, departamentul de justiție a acuzat 12 cetățeni ruși că au participat la o campanie uriașă, dar ascunsă, pe rețelele de socializare, menită să semene discordie în timpul alegerilor prezidențiale din 2016 câștigate de Donald Trump…citeste INTEGRAL aici

 

sursa foto – ew.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *