Decizia guvernului de a retrage România din Banca Internațională de Investiții (BII) a fost accelerată de războiul din Ucraina, dar de ea se vorbește de peste un an de zile. Afectate vor fi fondurile de pensii private, care au o expunere de circa 273 de mil. euro în obligațiuni ale băncii, scrie national.ro

Din cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România, patru – NN Pensii, Vital, BCR Pensii şi BRD Pensii – aveau în septembrie 2021 plasamente în obligaţiuni la Banca Internaţională de Investiţii, de aproximativ 784 milioane lei.

Nu se pierd banii, se pierde din valoare
Fostul ministru de finanțe în guvernarea PSD – Orlando Teodorovici spune că banii românilor din pilonul 2 sunt în pericol.

„Este un lucru despre care nu se vorbeste in zona publica. La pilonul 2, o parte dintre cei șapte administratori de pensii care sunt în România și gestionează pilonul 2 au expunere pe cele două banci rusesti de la care România a decis sa se retraga.

Asta înseamnă că banii plasați la aceste bănci sunt în pericol de a fi readusi in pilonul 2 de pensii, inclusiv randamentul prevăzut pentru ei. Trebuie clarificat cu Ministerul de Finanțe care a decis să se retragă din aceste banci. Nu spun că e bine, că e rău, însă banii plasați acolo, banii angajaților plasați acolo sunt într-un oarecare risc”, a anunțat Teodorovici.

Economiştii susţin că amenii care au cotizat la aceste fonduri de pensii nu riscă în niciun caz să-și piardă banii, dar că valoarea participației poate să scadă cu 1, 2 chiar 3 procente, proporțional cu expunerea fiecărui fond de pensii la BII.

Capcana retragerii banilor
„O persoană care participă la un fond de pensii să poată să se retragă, dacă consideră de cuviință. Se poate retrage pe bază de cerere individuală, dar nu mai devreme de 5 ani de participare la respectivul fond. Activele cuvenite se transferă participantului respectiv, cu un comision de retragere reprezentând 2% din aceste active”, au explicat specialiştii.

O măsură ambalată frumos, dar cu nişte consecinţe dezastruoase, spun economiştii.

„Este o capcană pentru că în momentul în care tu îţi retragi banii de pensii, de fapt te autosugestionezi că ai nişte bănuţi pe termen scurt. Nu vei fi scutit de plata contribuţiei la pensii, ci ea se va duce în continuare la pilonul 1 de pensii, la bugetul de stat”, explică Adrian Benţa, consultant fiscal, scrie national.ro

 

sursa foto – national.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *