Inspectorii vamali din Călăraşi au reţinut în vederea confiscării 1,4 milioane de ţigarete nedeclarate la autoritatea vamală, în valoare de 252.000 euro, descoperite într-un automarfar încărcat cu produse metalurgice.

 

 

“Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, înmatriculat în România, 70.000 de pachete cu țigarete, netimbrate și  nedeclarate.

În data de 21.06.2022, în jurul orelor 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, județul Călărași, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de control, pe sensul de intrare în țară, un cetățean moldovean, în vârstă de 36 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, marfă din Turcia, pentru o societate din România.

Polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul inspectorilor vamali din cadrul DGV- Echipe mobile pentru deschiderea mijlocului de transport. În urma controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră și inspectorii vamali au descoperit, ascunsă și nedeclarată,  cantitatea de 70.000 de pachete cu țigări (1.400.000 de țigarete), pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de 252.000 de euro, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, iar în cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, a transmis Poliția de Frontieră

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *