Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Riga, că la următorul summit al Inițiativei celor Trei Mări, România, ca țară gazdă, va analiza toate posibilitățile prin care Inițiativă va ajuta Ucraina: „Ne vom concentra asupra proiectelor de interconectare, la care Ucraina ar putea participa ca partener”. Totodată, președintele Iohannis a precizat că țara noastră va găzdui din nou în 2023 acest Summit.

Klaus Iohannis a participat, luni, la cea de a şaptea ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi la a patra ediţie a Forumului de Afaceri I3M, organizate de Letonia, la Riga.

“În 2018, am organizat cu succes, la Bucureşti, Summitul şi Forumul de Afaceri, iar cinci ani mai târziu, în 2023, România va găzdui din nou acest eveniment important. Această decizie, pe care am anunţat-o astăzi în plenul reuniunii noastre, reconfirmă importanţa majoră pe care România o acordă acestui format regional de cooperare. Preluarea mandatului de organizare a evenimentelor Iniţiativei de anul viitor readuce la Marea Neagră centrul decizional al Iniţiativei”, a spus şeful statului, la conferinţa de presă comună cu omologii din Letonia, Egils Levits, şi Polonia, Andrzej Duda….citeste INTEGRAL aici

 

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *