În urma unei analize a imaginilor din satelit în colaborare cu Centrul pentru Rezistență Informațională, CNN a identificat de unde au fost lansate munițiile cu dispersie asupra cartierelor rezidențiale din al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei la finalul lunii februarie. Responsabil de aceste atacuri fără milă este același general care a provocat oroare în rândul civililor din orașul Alep în timpul luptelor dintre rebelii sirieni și forțele președintelui Bashar al-Assad, susținute de armata Rusiei, scrie digi24.ro

În timp ce aștepta la coadă ca să facă rost de apă potabilă pentru familia ei într-o zi însorită, dar rece, de la finalul lunii februarie, Margarita Kiriuhina, încerca să ignore sunetul bombelor rusești care cădeau în apropiere.

Stând cu două canistre în mână, a încercat să destindă atmosfera glumind cu vecinii ei în timp ce își aștepta rândul la rezervorul de apă. În ciuda haosului provocat de invazia trupelor ruse în Ucraina, oamenii stăteau la rând în mod organizat.

Dintr-o dată, Kiriuhina a auzit un șuierat deasupra capului. După ce a zărit ceva cu colțul ochiului, a strigat tuturor să se arunce la pământ. În câteva fracțiuni de secundă, grupul de oameni a fost scăldat în sânge și urletele de durere au umplut aerul.

Soldații ruși tocmai ce lansaseră una dintre rachetele lor de temut Smerch cu muniție cu dispersie care eliberează 72 de submuniții pe o arie de mărimea unui teren de fotbal și care au lovit-o pe Kiriuhina și vecinii ei.

Torentul de schije i-a tăiat piciorul, mâna și fruntea
Torentul de schije i-a tăiat piciorul, mâna și fruntea Kiriuhinei. Un bărbat din apropiere și-a pierdut două degete. „Am simțit că piciorul și șoldul mi-au fost perforate. Brațul meu a fost lovit și nu mai puteam să îmi simt capul”, a spus Kiriuhina.

Femeia de 56 de ani a fost dusă la spital într-o roabă și a primit îngrijiri medicale timp de 10 zile.

Aceasta nu a fost singura rachetă Smerch trasă asupra Harkovului în perioada critică de 48 de ore de la finalul lunii februarie când trupele ruse încercau să captureze orașul apărat de forțele ucrainene, scrie digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *